Descentralizarea spitalelor duce la noi surse de finanţare
Chiar dacă părerile sunt împărţite cu privire la descentralizarea spitalelor, Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a afirmat că descentralizarea spitalelor din România nu înseamnă aruncarea responsabilităţii asupra autorităţilor locale. Descentralizarea unităţilor spitaliceşti va fi pusă în aplicare de la 1 iulie, în scopul creşterii responsabilităţii unităţilor administrative teritoriale în ceea ce priveşte existenţa şi funcţionarea spitalelor.
Descentralizarea este necesară pentru eficientizarea sistemului de sănătate, dând posibilitatea ca acestea să se poată implica mai mult în această activitate. În opinia directorului general adj. medical dr. Gheorghe Muntean de la CAS Alba, „descentralizarea nu va duce la scăderea fondurilor alocate spitalelor ci dimpotrivă, la surse de finanţare. Se vor adăuga pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare banii alocaţi de primărie pentru spitalul respectiv. Deci putem spune că va exista o a doua sursă de finanţare pentru spitalele care se vor afla în subordinea consiliilor locale”.
Ministerul Sănătăţii va coordona din punct de vedere profesional şi îşi va desfăşura politica sanitară la nivel naţional. CAS va deconta în continuare serviciile medicale prestate de unităţile spitaliceşti. Instituţia primăriei va finanţa bugetele spitalelor şi va acoperi costurile de utilităţi şi reparaţii. „Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba va fi sub administrarea Consiliului Judeţean, dar nici Primăria nu se dă în lături… teoretic sper că va fi mai bine… colaborarea va fi mult mai bună, avantaj sunt şi clădirile care aparţin Consiliului judeţean, nemaifiind nevoie ca pentru orice problemă să se apeleze la minister (pentru modernizarea unei secţii era nevoie de cereri şi aprobări la nivel naţional). Ministerul Sănătăţii va fi alături de noi prin dotarea cu aparatură de înaltă performanţă, iar CAS ne va deconta şi contracta serviciile medicale prestate de personalul medical al spitalului”, ne-a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, jr. Doru Drăgan.
Crinela Toader











