15 nume pentru înlocuirea lui Adi Falub!
În cursul zilei de ieri, până la închiderea ediţiei, conducerea Unirii nu reuşise să instaleze încă un înlocuitor pentru Adi Falub pe banca tehnică. Astfel, şedinţa de pregătire de marţi a fost condusă de interimarii Adrian Himcinschi şi Adrian Bicheşi, în vreme ce în biroul preşedintelui executiv Nicolae Lupu şedinţa acţionarilor, începută în jurul orei 11.00, era în toi. Pe lista albaiulienilor se află 15 nume de tehnicieni, printre aceştia găsindu-se Orac, Pedrazzini, Grozavu, Vlădoiu, Rada sau Văsâi. Vom reveni cu amănunte! (D.U.)
Stiri diverse:

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”
Comentează
- CĂLIN POTOR: Izolare termică pentru toate clădirile din Alba Iulia
- Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, acuzat de neglijenţă după decesul unei tinere
- CS Universitatea nu e pregătită pentru Cupele Europene
- Laboratorul de analize DSP Alba, acreditat după 12 ani
- Simpozion naţional In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu
-
În Mare Parte Înnorat
13°C
-
Vi

16/9
-
Sâ

16/12
-
Du

18/11
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.

