Liberalii din judeţ vor protesta vineri în faţa CJ Alba
La sfârşitul acestei săptămâni, vineri, în faţa CJ Alba va avea loc o mişcare de protest iniţiată de primarii liberali. Edilul municipiului Aiud şi în acelaşi timp purtătorul de cuvânt al PNL Alba, Mihai Horaţiu Josan a precizat că acţiunea de protest vine ca urmare a distribuirii discriminatorii şi abuzive a bugetului judeţean pentru anul în curs. Horaţiu Josan a declarat într-o conferinţă de presă că după o analiză serioasă şi obiectivă a priorităţilor judeţului şi a problemelor cu care se confruntă fiecare localitate, CJ Alba a distribuit aproximativ 5% din fondurile necesare celor 24 de administraţii liberale din judeţ. Restul sumelor, conform declaraţiilor lui Horaţiu Josan, au fost îndreptate către comunităţile”agreate”, respectiv acelora aflate sub control PD-L. Conform reprezentanţilor PNL Alba, acţiunea de protest are ca scop rectificarea bugetului judeţean în funcţie de priorităţile fiecărei localităţi.
Acţiunea de protest de vineri din faţa CJ Alba a fost aprobată de către primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, urmând ca astăzi o comisie din cadrul administraţiei locale albaiuliene să pună la punct toate detaliile organizatorice ale acestei acţiuni.
Conform declaraţiilor lui Mihai Horaţiu Josan, la acţiunea de protest de vineri vor participa aproximativ 1.000 de persoane, primari şi cetăţeni revoltaţi de modul de distribuţie a bugetului judeţean pentru acest an.
Sorin Poparadu










