Informatia de Alba

Cine crede că fenomenul „independenţei” parlamentare este unic şi original, va fi dezamăgit să constate că nu e nici unic, nici original. El s-a mai produs, cel puţin o dată, la nivelul de acum şi de mai multe ori în formule diverse.

Parlamentul României a avut, în istoria sa de 20 de ani, un singur parlamentar independent, adică ales în această calitate de către cetăţenii cu drept de vot. Acesta a fost Antonie Iorgovan şi odată cu el a fost îngropată şi posibilitatea repetării fenomenului în condiţii normale, pentru că nici „experimentul EBA” de la europarlamentare şi nici „cazul Tokes Laszlo” nu sunt concludente. Adică „neajutat” de maşinării de partid.

Cu independenţii de azi lucrurile stau într-un fel care s-a mai manifestat în 2006. Atunci când pe fondul divergenţelor tot mai acute din Alianţa DA între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, o serie de liberali au descoperit că se simţeau mai ataşaţi de şeful democraţilor decât de al lor. Printre aceştia s-au numărat chiar foştii preşedinţi, artizani ai realizării Alianţei, Stolojan şi Stoica, miniştrii Flutur şi Muscă, parlamentarii Boureanu şi Turcan şi alţii. Toţi aceştia s-au făcut mai întâi independenţi, după ce l-au obligat pe Tăriceanu să-i dea afară, iar apoi au constituit un partid de tranziţie ca trambulină spre unificare pe care a forţat-o chiar Traian Băsescu. Ce s-a întâmplat acum diferă prin faptul că oastea de strânsură a generalului Oprea a fost, la început, formată din parlamentari anonimi cărora li s-au adăugat ulterior frustraţii notorii: cei care în timpul scurtei Coaliţii ocupaseră posturi importante, pe care, rămânând în PSD, nu le-ar mai fi pupat cel puţin vreo patru ani. La fel ca în 2006 – 2007, noul partid va fi unul de tranziţie către PD-L, locul unde se vor alcătui viitoarele liste şi se vor acorda funcţii.

Sorin Poparadu

Stiri diverse: