Guvernul Boc-Udrea este promotorul şomajului în masă
Deputatul liberal de Alba, Teodor Atanasiu a tras un semnal de alarmă într-o declaraţie politică privitoare la problema şomajului care este din ce în ce mai gravă, mai ales în judeţul Alba.
„Aproape în fiecare lună a ultimului an şi jumătate am avut parte numai de recorduri triste, uluitoare chiar, pentru România actuală, şi acestea s-au realizat cu ajutorul “nepreţuit” al domnului Boc, premierul celor mai slabe rezultate guvernamentale!
Aşa se întâmplă şi cu şomajul înregistrat în această perioadă de guvernare bociană care, de la un trimestru la altul, a atins cote din ce în ce mai alarmante şi fără precedent în ultimii şapte ani!”, a precizat liberalul Teodor Atanasiu.
În respectiva declaraţie politică, deputatul liberal Teodor Atanasiu precizează că rata şomajului înregistrat în luna martie a fost de 8,36%, faţă de 8,30% în luna februarie 2010 şi 5,60% în aceeaşi lună a anului 2009. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 765.285 de persoane, din care 314.330 femei. Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 462.289 sunt şomeri indemnizaţi, iar 302.996 neindemnizaţi. Rata şomajului în rândul femeilor a fost de 7,43% . La sfârşitul lui februarie erau înregistraţi 762.375 şomeri, iar rata şomajului era de 8,3%, potrivit datelor făcute publice de ANOFM. Un număr atât de mare de şomeri nu a mai fost atins din martie 2003, când erau înregistrate 779.154 persoane fără loc de muncă.
În judeţul Alba, nivelul şomajului a ajuns în luna martie la 12,45% în condiţiile în care tot PDL este la putere şi pe plan local! „Deci, fie că sunt la conducere la nivel local sau central, domnii portocalii nu reuşesc să aibă rezultatele promise de aproape doi ani, decât pe hârtie sau pe la emisiunile tv! Faptele şi datele statistice spun în realitate exact contrariul celor afirmate de aceştia la fiecare apariţie publică!
Românii i-au votat pe pdl-işti pentru că au crezut în ceea ce li s-a promis verbal în toate campaniile şi, în scris, în multele programe de guvernare susţinute la învestiri! Dar au primit în schimbul crezului lor doar vorbe goale, promisiuni deşarte şi bătaie de joc, aşa cum este şi cazul reconversiei profesionale pe care guvernul se face că o acordă şomerilor năpăstuiţi de criză! Domnul Boc s-a gândit să-i pregătească pe aceştia pentru meserii care nu mai au nici o căutare pe piaţa muncii! Planurile de reconversie profesională gândite de guvernanţii portocalii nu au nici o tangenţă cu nevoile actuale de pe piaţa muncii şi oricum numărul de angajaţi recalificaţi este mult prea mic în raport cu numărul şomerilor înregistraţi în prezent în România. În timp ce numărul şomerilor se apropie de 800.000, cele 5.000 de persoane care trec lunar prin programe de reconversie reprezintă doar 0,6%!”, se arată în declaraţia politică a deputatului liberal Teodor Atanasiu.
Sorin Poparadu











Ca de fapt cei ce au distrus fabricile si uzinele Albei, sunt in mare parte Liberalii, urmati de PSD-isti! Campionii acestei actiuni pe plan Judetean, sunt Lazar la Utilaj, Vasalica lui Dubasu, cu MOVA la TCI, Moldovan, si “marele roman Balog, la IJCM, iar pe plan national, amintim pe Eutanasiu la AVAS, Piticul Atomic, la Craiova, Mihai Nicusor-Ciobanu, la ROMARM!
Dar cum am intrat in zodia demagogiei, marele deputae de Sebes-Cugir, intrat smechereste in Parlament, pe locul 2 in Circumscriptie, arunca mata moarta in gradina vecinilor!
Eutanasiu are probleme si nu stie! Se pare ca DNA l-a chemat la consultari, in legatura cu articolul aparut in Curentu, intitulat “Cum sa furi o fabrica”, care descrie activitatea deputatului pe cand a fost mare sef la AVAS, unde si-a angajat toate neamurile fara concurs, “pe motive de competenta” Cat de curand urmeaza la “consultari”, ciobanul Mihai Nicusor, fost mare saf, la ROMARM, si Piticul Atomic, care s-a imbogatit de la Electroputere Craiova!