Florin Roman acuză: Consilierii PSD-groparii Aiudului
Atacurile consilierilor locali social democraţi de la Aiud împotriva primarului Horaţiu Josan nu au rămas fără urmări. Vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman a sărit în apărarea colegului său de partid declarând că de fapt cei patru consilieri locali ai PSD-ului de la Aiud s-au trezit acum din hibernare după o perioadă lungă în care s-au remarcat prin „muţenie”. „Cei patru corifei (n.a. consilierii PSD de la Aiud), printre care cel mai slab primar din istoria Aiudului, Liviu Octavian Rusu, un ex-director comercial la Metalurgica, care este şi un bun “manager” atât timp cât mii de oameni rămân fără salarii şi slujbe la fabrică, Simona Lazăr, inspector general adjunct la IŞJ Alba, cu un picior în opoziţie şi altul la putere, dar şi Tătaru Viorel, profesor de istorie, au în comun un lucru: lipsa de interes faţă de problemele aiudenilor. Şi mai au ceva în comun: papă degeaba indemnizaţiile de consilieri locali, întrucât în calitate de aleşi locali nu au iniţiat nici măcar un proiect de hotărâre”, a declarat Florin Roman.
De asemenea, liderul liberal a precizat că respectivii consilieri au fost aleşi pentru a face administraţie, ci nu politică, sfătuind-i să „lase garagara politică şi să se apuce de treabă”. Sorin Poparadu










