Problemele românilor sunt şi ale PSD-ului
Problemele cu care se confruntă românii sunt şi problemele celor din PSD. În lumina manifestaţiilor care au avut loc ieri în toată ţara, la Bucureşti dar şi în Alba, membrii PSD Alba s-au declarat solidari cu revendicările promovate de participanţii la manifestaţii. Cei din PSD speră că aceste mitinguri organizate de sindicate şi diferite structuri asociative să ducă la efectul dorit: stoparea propunerilor de reducere a salariilor, pensiilor şi alocaţiilor promovate de guvernul PDL.
PSD susţine orice manifestaţie paşnică pentru apărarea drepturilor şi se opune oricărei tentative a actualei puteri de transformare sau manipulare a participanţilor spre declanşarea de violenţe, care ar fi în defavoarea revendicărilor susţinute. „ Este foarte clar că acţiunile nu au fost concertate de PSD; noi suntem alături de ei, suntem în această situaţie deoarece acest Guvern nu ştie să gestioneze problemele economice. Aş recomanda preşedintelui Traian Băsescu să semneze demisia lui Boc, iar apoi să ia şi el exemplul”, a declarat preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu. Cei din PSD consideră protestele de stradă consecinţele dezastruoase ale politicii actuale precum şi faptul că România a ajuns la capătul răbdării. Guvernul Boc, în opinia liderului PSD Alba, a declarat că Guvernul Boc şi-a dovedit incompetenţa în a gestiona problemele României. Crinela Toader










