Liberalii intră în lupta cu betoanele

De mâine, liberalii din cadrul organizaţiei municipale Alba Iulia conduse de Gabriel Pleşa vor demara o nouă campanie dedicată locuitorilor oraşului reşedinţă de judeţ, o campanie de consultare axată pe problema spaţiilor verzi, a parcurilor, a locurilor de agrement şi a terenurilor de joacă pentru copii.
„Am discutat cu foarte mulţi albaiulieni şi am inventariat mai multe spaţii care la acest moment sunt nefolosite, dar care ar putea să fie transformate foarte uşor în terenuri de joacă pentru copii sau în spaţii de agrement. Este o campanie de promovare a Albei Iulia, a unui altfel de oraş care, aşa cum ştiţi, altădată era mult mai verde şi aveam parcuri şi locuri de joacă pentru copiii noştri. Din păcate, în lupta cu betoanele spaţiile verzi au fost învinse şi noi vrem ca prin această campanie să demonstrăm autorităţilor că putem trăi şi altfel în acest oraş, dacă se vrea cu adevărat”, a declarat vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman.
Astfel, Florin Roman i-a invitat pe toţi cei interesaţi să le scrie liberalilor pe adresa partidului sau chiar pe adresa de e-mail a PNL Alba ce părere au despre spaţiile existente, precum şi despre locurile unde se mai poate schima câteva ceva. Cele mai bune şi fezabile opinii în acest sens se vor regăsi în mai multe proiecte de hotărâri pe care consilierii locali ai PNL le vor propune la nivelul Consiliului Local Alba Iulia.

Liberalii şi valorile Albei Iulia

Liberalii au premiat sâmbătă pe unul dintre cei mai buni olimpici ai judeţului nostru. Este vorba despre tânărul Mihai Popescu, elev în cadrul Colegiului Naţional „Horea Cloşca şi Crişan”, clasa XII, secţia matematică-informatică, un tânăr care promite, foarte bine pregătit, însă cu o situaţie materială mai precară, după cum a declarat vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman.
Elevul premiat de sâmbătă de liderii PNL Alba, respectiv vicepreşedinţii Florin Roman şi Simone Albani, a obţinut în anul şcolar 2009-2010 mai multe premii, după cum urmează: premiul întâi la faza naţională a concursului Arhimede, a participat la Olimpiada naţională de Matematică de la Iaşi, a ocupat locul întâi la faza judeţeană din cadrul Olimpiadei de Matematică, premiul întâi la concursul de matematică „Mircea Ganga”-Blaj, premiul II la concursul interjudeţean de matematică „Gheorghe Lazăr”-Sibiu, premiul III la concursul naţional de matematică „Alexandru Myller”-Iaşi, 2010.
Campania va fi permanentizată de PNL Alba Iulia. În acest an, liberalii i-au acordat matematicianului de top al judeţului nostru suma de 2.500 de lei şi o diplomă.
Totodată, liberalii au acordat sâmbătă după-amiază mai multe diplome de merit profesorilor şi îndrumătorilor olimpicului cu care judeţul Alba se poate mândri. Astfel, au fost felicitaţi domnii Cerbu Valer Nicolae – director HCC, Roşca Marin – diriginte şi profesor de fizică, Rusu Valentina – profesoara de matematică şi Frăţilă Mihail – îndrumător de şah.

Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

One Response to “Liberalii intră în lupta cu betoanele”

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
În Mare Parte Înnorat 18°C În Mare Parte Înnorat
Vi Şanse de Ploaie
19/10
Şanse de Ploaie
17/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Recomandări
e-politic
Articole recente

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Programul zilelor Oraşului Alba Iulia, ediţia a IX-a 2012

VINERI, 25 MAI 2012 17:30: SALONUL DE ARTĂ AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA Vernisaj / Galeriile UAP 18:00:... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri