Clubul Copiilor Sebeş aşteaptă un nou spaţiu
Şedinţele Consiliului Local Sebeş s-ar putea ţine fără nicio problemă sub cupola circului, mai ales după ultimele ieşiri ale primarului Mugurel Sârbu la adresa inspectorului şcolar de specialitate Rodica Andronescu. Culmea, cei doi sunt şi colegi de partid şi, se pare, totul se întâmplă fără ca PD-L Alba să mai poată gestiona toate aceste tensiuni supărătoare. Problema, mutată în tărâm politic de către primarul Sebeşului, o constituie Clubul Copiilor Sebeş, care este la un pas de desfiinţare după mai bine de 55 de ani de existenţă. Motivul: spaţiul din B-dul Lucian Blaga, vizavi de Şcoala nr.3, în care şi-a desfăşurat până acum activitatea Clubul Copiilor Sebeş, a fost retrocedat şi prin urmare trebuie eliberat.
Clubul Copiilor a cerut în mai multe rânduri un nou spaţiu administraţiei locale, însă vocea lor nu a fost auzită. În cele din urmă s-a ajuns chiar în şedinţa de consiliu, unde mai multe capete luminate au reuşit să găsească o soluţie, încuviinţată inclusiv de primarul Mugurel Sârbu. Astfel, noua locaţie ar urma să fie în sediul fostei ARGOS, astfel încât cei 300-400 de copii din Sebeş care trec anual pragul acestei instituţii să îşi poată desfăşura şi pe mai departe activitatea. Florin Soare










