”U” Cluj – Steaua a creat pagube pe ”Cetate”
July 29, 2010 · Printeaza Acest Articol
Taguri:
La doar patru zile după întâlnirea de pe ”Cetate” dintre ”U” Cluj şi Steaua Bucureşti a venit vremea bilanţului. Steaua îşi numără punctele, clujenii golurile încasate, în vreme ce albaiulienii au început numărătoarea pagubelor. Chiar dacă spectacolul găzduit de arena ”Cetate” a fost unul pe gustul celor prezenţi, disputa din teren s-a mutat şi în tribună, unde cele două galerii s-au întrecut în a crea pagube. Cei 500 de suporteri ai Stelei au reuşit ”performanţa” de a distruge un număr de 46 de scaune în vreme ce fanii ”şepcilor roşii” au izbutit să avarieze 48 de scaune, plus câteva indicatoare din incinta arenei albaiuliene. Pagubele produse de suporterii celor două echipe se ridică undeva la 5.000 de lei. De notat este faptul că a fost doar prima etapă şi la Alba Iulia trebuie să mai vină echipe precum Vaslui, Timişoara dar şi rivalii de moarte ai Universităţii, CFR Cluj. (C.C.)

Comentarii
Vrei sa comentezi?