Conjudeţenele se duelează în Cupa României

July 29, 2010 · Printeaza Acest Articol
Taguri:

CS Zlatna şi CSM Sebeş se vor duela sâmbătă în al doilea tur al Cupei României la fotbal. Acesta este primul lor meci oficial din sezonul 2010-2011.
La prima vedere, CSM Sebeş pare favorită în meciul de sâmbătă dar în schimb echipa din Zlatna are un avantaj dat de faptul că ”aurarii” s-au reunit de aproximativ o lună iar pregătirea fotbaliştilor de la Zlatna este în toi în vreme ce ”roş-albaştrii” din Sebeş s-au reunit marţi şi nu au acumulat decât patru şedinţe de pregătire.
Întâlnirea va avea loc sâmbătă pe stadionul din Zlatna, cu începere de la ora 17:30. În ediţia anterioară a Cupei României la fotbal, CS Zlatna a reuşit să provoace o reală surpriză, ajungând să joace cu Dinamo după ce a eliminat UTA. (C.C.)

Comentarii

Vrei sa comentezi?