Grădiniţele cu program prelungit, fără locuri
Odată cu începerea noului an şcolar, mulţi părinţi vor fi supuşi unui test al nervilor. Deşi înscrierea la grădiniţe a fost făcută în luna mai, mulţi au mai sperat ca pe ultima sută de metri să găsească un loc liber la grădiniţele cu program prelungit pentru copilul lor. Deşi din an în an locurile sunt mai puţine, inspectoarea Eugenia Ignat de la Inspectoratul Şcolar Alba a făcut tot posibilul, suplimentând grupele, pentru a împăca pe cât mai mulţi părinţi. „La nivelul judeţului Alba sunt 14.800 de locuri la grădiniţe, în anul şcolar 2010-2011. În 2009 au fost 15.400 de locuri, însă au fost şi solicitări care nu au putut fi soluţionate. În acest moment nu mai sunt locuri la grădiniţele cu program prelungit. Am mers peste capacitate. Nu mai avem soluţii, o grupă prevede maxim 20 de copilaşi iar noi avem grupe cu 30 de copii. Sunt locuri pentru grădiniţele cu program normal“, a declarat inspectorul Eugenia Ignat.
La fel ca în fiecare an, cele mai căutate rămân grădiniţele cu program prelungit, o scăpare pentru părinţii care au serviciu şi nu-şi pot permite să plătească serviciile unei bone. Crinela Toader










