Proiectul AIDA de strategie durabilă s-a lansat la Alba Iulia
Ieri, la sediul Direcţiei de Programe a CL Alba Iulia a avut loc lansarea proiectului de strategie durabilă a Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba (AIDA). La eveniment au participat Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi primari sau reprezentanţi ai localităţilor care fac parte din AIDA (oraşele: Alba Iulia, Sebeş şi Teiuş precum şi comunele: Ciugud, Berghin, Vinţu de Jos, Meteş, Ighiu, Cricău, Sântimbru şi Galda de Jos). De la întâlnire a lipsit chiar preşedintele AIDA, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care a fost plecat ieri la şedinţa conducerii PDL privind remanierea guvernului.
În cadrul întâlnirii, participanţii au subliniat importanţa faptului că unirea mai multor unităţi administrative înseamnă de fapt o dezvoltare mai durabilă şi mai bună pentru localităţile ce pot forma o astfel de asociaţie. Managerul proiectului, Nicolae Moldovan a precizat că printr-o astfel de colaborare se pot promova proiectele finanţate cu bani europeni iar localităţile pot avea o dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung.
„AIDA sună frumos, este un experiment care trebuie să dea rezultate şi de aceea cred în acest proiect”, a precizat în cadrul întâlnirii preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.
În mod concret, proiectul a fost asumat public de către nivelul politic local prin primarii din arealul AIDA, de reprezentanţii instituţilor deconcentrate din judeţ, ONG-uri, personalul tehnic din cadrul administraţiilor publice locale, CJ Alba şi partenerii din cadrul proiectului.
În cadrul unei întâlniri de lucru, ne-au informat reprezentanţii AIDA, s-a stabilit şi planul de activităţi privind implementarea proiectului şi s-a propus spre consultare soluţia de dezvoltare strategică elaborată de consultantul din cadrul proiectului.
Valoarea totală eligibilă a proiectului AIDA este de 1.123.215 lei (fără TVA) şi este cofinanţat prin Fondul Social European. Obiectivul general al proiectului îl va constitui îmbunătăţirea durabilă a capacităţii administrative şi promovarea principiilor bunei guvernări în administraţiile publice din arealul AIDA. Conform declaraţiilor reprezentanţilor AIDA, printre principalele activiăţi ale proiectului se numără: realizarea strategiei de dezvoltare microregională, dezvoltarea mediului de afaceri sau elaborarea planurilor multianuale de investiţii toate corelate cu strategia de dezvoltare regională.
Sorin Poparadu










