Liberalii s-au întărit pe locul secund în judeţ

Lumea politică din Alba este în fierbere după ultimele sondaje efectuate la nivelul judeţului şi mai ales al municipiului Alba Iulia, unde nici măcar locomotiva Mircea Hava, unul dintre cei mai buni primari din ţară, nu poate anula dezastrul unei guvernări portocalii pline de gafe şi aberaţii legislative.
Astfel, după cum ne-a declarat preşedintele PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, între PD-L şi PNL mai sunt mai puţin de 10 procente, în timp ce PSD se zbate pe locul III: „PDL se afla undeva sub 40%,în jur de 36-37%, PNL se situează cam la 29% şi PSD undeva mai departe… cam în jur de 16%”, a spus liderul liberalilor din Alba Teodor Atanasiu.
La rândul său, vicepreşedintele liberal Florin Roman a ţinut să precizeze că este vorba despre un sondaj de opinie profesionist, făcut de o firmă privată, la nivelul municipiului Alba Iulia şi este cea mai proastă clasare a PD-L din ultimii ani, confirmând trendul descendent la nivel naţional al actualului partid de guvernământ
Pe de altă parte, Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba, le-a transmis membrilor şi liderilor PSD Alba că singura lor şansă de a depăşi PD-L – pentru că este evident că PNL va deveni prima forţă politică a judeţului – este să devină un partid de opoziţie aşa cum Victor Ponta şi PSD sunt un adevărat partid de opoziţie la nivel naţional. Mai mult, Teodor Atanasiu este de părere că social democraţii nu au credibilitate în faţa populaţiei pentru că atât la nivel de municipiu cât mai ales la nivelul CJ Alba pesediştii suflă în goarnele puterii, reprezentate de Mircea Hava, respectiv Ion Dumitrel: „Mă bucur că PSD este în opoziţie la nivel central, pentru că la nivel local eu nu am observat acest lucru. Dacă PSD va deveni un partid de opoziţie cu adevărat pe plan local, probabil că va deveni şi mai credibil la nivelul judeţului Alba. Am observat o prietenie şi o horă comună cu PDL atât la nivelul Consiliului judeţean, cât şi la majoritatea consilierilor locali, plecând de la Cugir şi terminând cu Alba Iulia. Dacă PSD va deveni partid de opoziţie probabil că va deveni şi mai credibil în judeţ şi probabil că în momentul acela vom reuşi să facem o politică mai consistentă de opoziţie, deoarece de doi ani de zile suntem cam singurii care facem politică de opoziţie în acest judeţ. Eu sper să ajungă a doua forţă politică în momentul în care vor depăşi PDL, dar aşa cum s-au manifestat până acum, nu au nicio şansă. Deocamdată avem de-a face cu un partid ciudat, care votează cu puterea când este în opoziţie”, a declarat Atanasiu.

Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

One Response to “Liberalii s-au întărit pe locul secund în judeţ”

  • gabi:

    In timp ce PD-L pierde drastic teren, PNL este intr-o continua crestere.Asta nu poate decat sa ne bucure, deoarece constatam ca populatia municipiului dar si cea a judetului s-a cam saturat de actuala guvernare si doreste o schimbare, iar schimbarea va veni din partea PNL-ului, cu siguranta.Un partid cu oameni capabili si de perspectiva, care va aduce schimbarea…

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie 14°C Ploaie
Vi Şanse de Ploaie
19/10
Şanse de Ploaie
19/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Recomandări
e-politic
Articole recente

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Programul zilelor Oraşului Alba Iulia, ediţia a IX-a 2012

VINERI, 25 MAI 2012 17:30: SALONUL DE ARTĂ AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA Vernisaj / Galeriile UAP 18:00:... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri