Archive for October 20th, 2010
Adrian Falub aproape de a semna cu Poli Iaşi
Fostul antrenor al Unirii Alba Iulia şi al grupării FCM Târgu Mureş, Adrian Falub este aproape de a prelua gruparea Politehnica Iaşi. După ce a fost demis în acest sezon de la FCM Târgu Mureş, tehnicianul este liber de contract şi pare tentat să preia frâiele Politehnicii Iaşi. ”Am vorbit...Eliminarea taxei de la Traseul celor Trei...
În cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman a declarat că albaiulenii au câştigat o primă bătălie în ceea ce priveşte Cetatea din Alba Iulia.
După ce în urmă cu câteva luni PNL Alba a demarat o campanie prin care cerea detaliile contractului privind asocierea...Tot mai multe medicamente vor dispărea de...
Măsura anunţată de Ministerul Sănătăţii de reducere a adaosurilor de farmacie şi de distribuţie pentru medicamente aflate pe lista C2 (pentru programe naţionale) va conduce la dispariţia a 500 de produse farmaceutice de primă importanţă. Ministerul Sănătăţii propune ca adaosul distribuitorului...La Aiud a avut loc o nouă conferinţă preoţească
Ieri, la Aiud a avut loc o nouă conferinţă preoţească din sesiunea de toamnă cu preoţii din acest protopopiat.
Manifestarea a debutat dimineaţa la Capela Sfântul Ioan Botezătorul din Aiud, unde a avut loc o slujbă Te Deum în prezenţa IPS Andrei al Alba Iuliei. După slujbă, preotul Cornel...”U„ Cluj ar putea rămâne fără antrenor
Înfrângerea de luni cu Victoria Brăneşti nu a fost digerată prea uşor de conducătorii şepcilor roşii. Aceştia ar putea trece la măsuri, iar cel vizat se dovedeşte a fi antrenorul Marian Pană. Tehnicianul clujenilor nu a simţit deloc bine partida cu trupa lui Ilie Stan şi a mutat total...Înotătoarea Iulia Pleşa, medalie de aur...
În urmă cu câteva zile, la Reşiţa a avut loc Cupa Banatul la înot, competiţie majoră la care au s-au înscris 510 sportivi de la 20 de cluburi din ţară şi din străinatate. Printre participanţi s-au numărat şi câţiva înotători din Alba Iulia pregătiţi de profesorii Daniela şi Nicolae...Suntem în criză sau nu?
Cum necum, românii reuşesc să treacă peste criză, obişnuiţi probabil cu această situaţie deoarece în criză am trăit cam de 20 de ani încoace.
Orice am zice, noi, românii am reuşit să trecem peste toate momentele grele deoarece numai de acestea am avut parte. Deşi este criză, mulţi...Mitropolitul Simion Ştefan va fi omagiat...
Astăzi, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia va avea loc Simpozionul Naţional „Mitropolitul Simion Ştefan – teolog, cărturar şi patriot”.
IPS Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Alba Iuliei ne-a precizat că Mitropolitul Simion Ştefan a fost o personalitate de prim rang a evului...Noi rezultate ale atleţilor veterani din...
Duminică, 17 octombrie, la Bucureşti s-a desfăşurat competiţia sportivă Bucharest City Marathon 2010. S-a alergat pe două distanţe: maraton – 42 km, semimaraton – 21 km. În cadrul semimaratonului, la care s-au înscris 472 de concurenţi, sportivii din judeţul Alba au obţinut următoarele...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee
- Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare
- Final pentru actualul parlament judeţean
- A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor
- Programul zilelor Oraşului Alba Iulia, ediţia a IX-a 2012
Meteo
-
Ploaie slabă
16°C
-
Vi

19/10
-
Sâ

19/11
-
Du

18/11
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
