Sindicatele îi îndeamnă pe toţi cetăţenii să întrerupă lucrul
Printr-un comunicat remis presei, Confederaţia “Cartel Alfa”, Blocul Naţional Sindical, CNSLR-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Meridian anunţă ca sunt decise să continue acţiunile de protest şi reiau apelul adresat tuturor cetăţenilor nemulţumiţi de măsurile absurde ale Executivului să se solidarizeze într-o nouă acţiune de protest menită a determina Guvernul să renunţe la impunerea unor măsuri absurde. Principalele nemulţumiri se leagă în special de salariul minim pe economie, unde guvernul insistă ca să rămână la valoarea de 640 lei, vârsta de pensionare sau noua Lege a Educaţiei.
Cele cinci confederaţii sindicale le cer tuturor angajaţilor din România să întrerupă activitatea în fiecare miercuri începand din 3 noiembrie, între orele 12.00 şi 16.00, când este şedinţa de Guvern.
Decizia de a protesta în 3 noiembrie a fost luată de sindicate încă din 27 octombrie în timpul mitingului de la Bucureşti deoarece atât guvernul dar şi parlamentarii puterii nu au ţinut cont de doleanţele oamenilor.
Sorin Poparadu











