S-a lansat strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din AIDA
Ieri, la Direcţia de Programe din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia a avut loc lansarea oficială a Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din arealul AIDA.
La eveniment au participat viceprimarul municipiului Alba Iulia, Ioan Bogăţan, Valentin Vladu, coordonator la elaborarea „Strategiei serviciilor sociale la nivelul arealul AIDA”, Gabriela Mureşan, managerul proiectului precum şi reprezentanţi ai primăriilor din Alba Iulia, Sebeş, Teiuş, Sântimbru, Vinţu de Jos, Galda de Jos, Ighiu, Cricău, Meteş, Berghin precum şi CJ Alba, toate aceste localităţi fiind membre în cadrul Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia.
Proiectul este cofinanţat prin Fondul Social European prin PODCA 2007-2013 iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 800.515 lei.
Scopul strategiei este de a permite managementului public AIDA să iniţieze politici publice adaptate nevoilor reale ale comunităţilor vulnerabile social, atingând punctul de calitate a serviciilor sociale şi aducând soluţii concrete şi aplicabile în conformitate cu legislaţia în vigoare.
De asemenea, „Strategia serviciilor sociale la nivelul arealului AIDA” realizează o mai bună reglementare şi planificare strategică în domeniul social, acesta contribuind pe termen mediu şi lung la dezvoltarea coordonată şi instituţionalizată a politicilor sociale. Planificarea strategică va ajuta comunităţile membre AIDA să creeze un sistem unitar şi comprehensiv de servicii sociale la nivelul arealului de dezvoltare AIDA, capabil să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile şi să contribuie la creşterea calităţii vieţii.
Sorin Poparadu











