CSO Cugir tot mai aproape de promovare
Se anunţa o misiune imposibilă pentru CSO înaintea etapei a 14- a, echipa deplasându-se în ţara moţilor acolo unde cu o etapa înainte liderul seriei Performanţa s-a incurcat cu Cuprirom Abrud înregistrând doar un egal, 2-2.
Cu toate acestea echipa din Cugir a fost foarte motivată şi nimeni nu se gândea la alt rezultat în afară de victorie, deoarece un eşec ar fi însemnat îndepărtarea de promovare.
Optimismul echipei şi motivaţia s-a văzut încă din primele minute atunci când CSO-ul a pus stăpânire pe joc. În minutul 14 după o ocazie a gazdelor, Mihu reuşeşte să aducă fericirea în tabăra cugirenilor deschizând scorul. Era 1-0 şi totul părea că întăreşte starea de spirit a cugirenilor.
Numai că după doar 15 minute gazdele reuşesc să întoarcă rezultatul după golurile lui Mihet şi Borza. 2-1 şi gluma se îngroşa pentru CSO. Echipa condusă de Cătălin Paşcanu s-a trezit însa la timp iar Mihu aflat într-o zi foarte bună a reuşit să aducă egalarea şi să stabilească scorul pauzei: 2-2.
După pauză cugirenii au intrat mai concentraţi conştienţi de faptul că doar o victorie îi ţinea în lupta pentru locul 1 şi pentru promovare iar după doar 3 minute de joc Şuteu reuşeşte să marcheze şi îi aducea în avantaj pe cei de la CSP Cugir, 3-2. Elevii lui Cătălin Paşcanu au dominat jocul la centrul terenului, au pasat foarte bine, au ţinut de minge iar în minutul 73 Şuteu a ,,recidivat” aducând mai multă linişte în tabăra cugirenilor. 4-2, dar jocul nu era gata. În minutul 81 portarul cugirenilor Cinporescu reuşeşte să pareze un 11 m, iar 4 minute mai tarziu Mihu trece pe lângă hattrick ratând o mare ocazie de gol.
Meciul se termină 4-2 iar CSO Cugir reuşeşte după un joc foarte bun să învingă o echipă puternică şi foarte incomodă. Victoria a adus bucuria în tabăra celor de la CSO Cugir, care trec pe locul 2 la 3 puncte de Performanţa Alba Iulia echipă care va poposi la Cugir pentru derbyul promovării din ultima etapă a turului care va avea loc pe arena CSO (fost Metalurgistul) sâmbătă 27 noiembrie ora 14:30. Derbyul de la sfârşitul săptămânii va stabilii şi campioana turului.
Echipa CSO : 1.Cinporesc, 7.Haidinar, 16. Şuvaina, 5.Petcu, 3.Clăpan, 15.Şandru(55’ Stoinea), 8.Tudor(74’ Chirilă), 10.Dan, 13.Şuteu, 11.Iovănescu ( 75’ Isac), 9. Mihu. Pe bancă : 12.Jurj, 17.Costin, 2.Goronea. Antrenor Cătălin Paşcanu, Adrian Mihai – preşedinte, Bogdan Petric – delegat.
Octavian Popescu











