Copiii ocrotiţi din centrele rezidenţiale din Alba, vizitaţi de cercetaşi
De curând, copiii ocrotiţi în cadrul centrelor rezidenţiale aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba au primit vizita unor cercetaşi din mai multe oraşe din ţară care au participat la Festivalul Naţional „Unitate şi Prietenie”, ediţia a XII-a, organizat de Centrul Local Axente Sever Alba Iulia al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României.
Activităţile de socializare întreprinse de voluntari, în marea lor majoritate liceeni şi tineri, au fost cuprinse în cadrul proiectului social „Zâmbeşte” şi s-au desfăşurat în prima parte a zilei de 27 noiembrie, la Casa de tip familial Stremţ şi Casa de tip familial nr. 8 Sâncrai, iar după-amiaza la Casele de tip familial nr. 9 şi nr. 10 Bărăbanţ.
La Casa de tip familial Stremţ activităţile s-au desfăşurat pe echipe formate din cei 6 cercetaşi şi copiii din centru. Fiecare echipă a avut teme diferite de lucru, astfel că unii şi-au confecţionat măşti, au făcut colaje, în timp ce alţii au modelat din plastilină eroul de desene animate preferat ca apoi să se costumeze în acel erou; prilej cu care s-au legat prietenii, au discutat despre viaţa şi aşteptările lor, despre şcoală şi despre ce doresc să ajungă în viaţă, iar cercetaşii le-au vorbit despre ei şi despre ce presupune să fii cercetaş.
Cei 6 cercetaşi care au fost la Casa de tip familial nr. 8 Sâncrai au oferit copiilor din centru toată afecţiunea şi atenţia de care au fost capabili, au modelat plastilină, s-au jucat, au cântat şi au dansat.
La casele de tip familial din Bărăbanţ au fost 13 cercetaşi care împreună cu cei 20 de copii au format trei echipe; fiecare echipă a primit diferite teme precum „Excursia pinguinilor la Zoo”, „Crăciunul” sau „Oraşul viitorului”. Copiii la final au discutat şi exprimat opiniile în legătură cu temele avute. Proiectul „Zâmbeşte” este o continuare a colaborării Centrului Local Axente Sever Alba Iulia cu DGASPC Alba din anul 2008, care a avut activităţi asemănătoare şi care s-a bucurat, de asemenea, de succes. Colaborarea a fost suspendată în anul 2009 din cauza epidemiei de gripă nouă AH1N1, şi a fost reluată anul acesta.
„Ne dorim ca această colaborare să continue, deoarece este un bun prilej pentru copii/tineri să deprindă şi dezvolte cunoştinţe, abilităţi şi noi perspective asupra vieţii”, precizează directorul general al D.G.A.S.P.C. Alba – profesor Sorin Valerian Chirilă.
Crinela Toader











