Consultanţă gratuită în afaceri pentru întreprinzătorii din Alba
Consiliul Judeţean Alba organizează, în perioada 9-11 februarie, seminarul dedicat întreprinzătorilor din judeţul Alba şi dezvoltării afacerilor lor. Seminarul „Soluţii pentru dezvoltarea afacerii – consultanţă în afaceri pentru întreprinzătorii din Alba” vizează atât oferirea de consultanţă pentru depăşirea eventualelor situaţii dificile din cadrul firmelor cât şi susţinerea dezvoltării afacerilor din judeţ prin accesul la informaţii şi asistenţă de ultimă oră, oferite gratuit, de specialişti în domenii de interes precum managementul general, marketing, finanţările nerambursabile, educaţia antreprenorială.
Fiecare dintre cele 25 de firme care şi-au anunţat prezenţa la acest seminar va beneficia de o întâlnire individuală de consultanţă cu experţii în domeniile de mai sus, având astfel ocazia de a aborda direct temele de interes.
„Este un proiect al CJ Alba pe care l-am derulat şi anul trecut şi care s-a bucurat de succes în rândul oamenilor de afaceri. Tocmai de aceea am decis să continuăm întâlnirile şi în acest an. Periodic, vom organiza astfel de seminarii pe temele propuse de reprezentanţii mediului de afaceri pentru a putea astfel să-i sprijinim cât mai bine în dezvoltarea afacerilor pe care le conduc”, a declarat Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba. Crinela Toader











