Modul de calcul la contribuţiile de asigurări de sănătate ale pensionarilor

Din cauza numeroaselor discuţii pe tema CAS plătit de pensionari, Casa Naţională de Pensii a venit cu exemple clare pentru calculul contribuţiei de asigurări de sănătate, ca urmare a diminuării la 740 de lei a pragului pensiilor pentru care se datorează CAS. Până la sfârşitul anului 2010, potrivit prevederilor Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul pensionarilor, contribuţia datorată de aceştia s-a aplicat la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, fiind calculată pentru diferenţa între cuantumul pensiei şi această limită. Pentru anul 2010, limita supusă impozitului pe venitul din pensii a fost de 1.000 lei. Din ianuarie, potrivit modificărilor şi completărilor aduse Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin dispoziţiile OUG 107/2010, pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2). În cazul pensionarilor ale căror pensii depăşesc 740 de lei, contribuţia la CAS este de 5,5 la sută, aplicată asupra acestor venituri, însă nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei. Prin urmare, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează la întregul cuantum al pensiilor care depăşesc 740 lei.
Având în vedere deosebirile între cele două modalităţi de calcul, faptul că textul introdus de OUG 107/2010 nu mai face trimitere la diferenţa între cuantumul pensiei şi această limită, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) nu poate recurge la un alt calcul al contribuţiilor datorate de pensionari, în sensul reglementării anterioare. Pentru înţelegerea noului mod de calcul, CNPP a oferit câteva exemple: 1. O persoană beneficiază de o pensie în cuantum de 743 lei. Contribuţia de asigurări de sănătate se calculează astfel: 743 lei X 5,5% = 40,86 lei, rotunjit la 41 lei. Deoarece, în urma aplicării cotei de contribuţii de asigurări de sănătate nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 lei, contribuţia de asigurări de sănătate este de 3 lei. 2. O persoană are o pensie de 890 lei. Contribuţia de asigurări de sănătate se calculează astfel: 890 lei X 5,5% = 48,95 lei, rotunjit la 49 lei. Cuantumul net al pensiei va fi 841 lei (890 lei – 49 lei). 3. O persoană beneficiază de o pensie de 1.010 lei. Contribuţia de asigurări de sănătate se calculează astfel: 1.010 lei X 5,5% = 55,55 lei, rotunjit la 56 lei. Cuantumul net al pensiei va fi 954 lei (1.010 lei – 56 lei). În acest exemplu, având în vedere că, potrivit legii, contribuţia de asigurări sociale de sănătate este deductibilă din baza de impozitare, pensia a scăzut sub limita supusă impozitului pe venit (1.000 lei). Prin urmare, în acest caz nu se mai aplică impozitul de 16 la sută asupra venitului din pensie întrucât nu se mai depăşeşte suma de 1.000 lei. 4. O persoană beneficiază de o pensie de 1.500 lei. Contribuţia de asigurări de sănătate se calculează astfel: 1.500 lei X 5,5%= 82,5 lei, rotunjit la 83 lei. Cuantumul brut al pensiei, după deducerea contribuţiilor de asigurări de sănătate este: 1.500 lei – 83 lei = 1.417 lei. Suma la care se aplică impozitul este de 417 lei ( 1.417 lei – 1.000 lei) 417 lei X 16% = 66,72 lei, rotunjit la 67 lei. Total reţineri din pensie: 67 lei impozit + 83 lei contribuţii de sănătate = 150 lei. Cuantumul net al pensiei va fi de 1.350 lei (1.500 lei – 150 lei).

Crinela Toader

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
În Mare Parte Înnorat 13°C În Mare Parte Înnorat
Ploaie
17/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Lu Şanse de Ploaie
18/10
Recomandări
e-politic
Articole recente

Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri