Mircea Hava aşteaptă fie un telefon, fie demisia din partid
Conferinţă într-un ton mohorât şi abătut la PD-L Alba vineri, când liderii la vârf ai PD-L, mai puţin cel de-al doilea prim-vicepreşedinte de la Blaj, au avut o reacţie oficială faţă de gestul colegului lor de partid, Clement Negruţ. Astfel, preşedintele PD-L Alba Mircea Hava, „primul” prim-vicepreşedinte Ion Dumitrel (al doilea prim-vicepreşedinte Gheorghe Rotar, primarul Blajului nu a fost prezent) şi secretarul general al PD-L Alba, senatorul Alexandru Pereş au dat o serie de răspunsuri colegului lor de partid, Clement Negruţ.
Hava regretă cele două plecări marcante: Potor şi Negruţ
Practic un eşec al vechiului BPJ şi al noului BPJ al PD-L Alba, dezertările din partid ale celor doi deputaţi Călin Potor (plecat ca independent, iar acum ajuns vicepreşedinte PNL Alba) şi Clement Negruţ (membru PD-L, fost prim-vicepreşedinte PD-L Alba) au lăsat un regret profund în inima primarului Mircea Hava. Deşi acesta a declarat că a făcut totul pentru ca partidul să fie unit după alegerea noului BPJ, planurile sale nu s-au potrivit cu realitatea: „M-am luptat personal şi m-am dus la Bucureşti tocmai pentru a rezolva toate lucrurile să fie bine. S-a luat decizia de a se înfiinţa un al treilea post de prim-vicepreşedinte tocmai pentru a evita discuţiile şi pentru a ţine partidul unit, pentru că bănuiam nişte chestiuni. Totul însă a fost perfect statutar, pentru că aceste chestiuni cu funcţiile sunt permise pentru organizaţiile mari şi puternice. Credeţi că delegaţii care au fost contactaţi de dânsul înainte de alegeri pentru a le cere votul nu m-au sunat după aceea? Le-am spus să-l voteze pe domnul deputat. Toată chestiunea cu a treia funcţie de prim-vicepreşedinte a fost făcută pentru că trebuia să rămânem o echipă unită”, a declarat Mircea Hava.
Liderul PD-L Alba a continuat apoi, amintindu-i deputatului Negruţ că întregul său parcurs politic de până acum se datorează şi echipei din care a făcut parte acesta: „Este trist să pleci şi apoi să începi să scuipi şi să arunci cu noroi în cei despre care cu o zi înainte spuneai că sunt cei care ţi-au întins mâna. Asta e o problemă a multora, în momentul în care au ajuns undeva, parcă nu mai văd cum au ajuns acolo. Dacă chiar crede vreun deputat sau senator că a parcurs tot traseul şi a ajuns acolo doar datorită lui, se înşeală”, a mai spus Hava.
Venin din ambele părţi
Şi chiar dacă liderii PD-L afirmau la început că ei nu ar face aşa ceva cu colegii lor sau cu partidul din care fac parte, după ce şi-au exprimat regretul gestului deputatului Negruţ, au pornit atacurile împotriva acestuia: “Îmi pare rău că a mai plecat un om de la noi. Şi de Potor îmi pare rău, şi de fiecare care pleacă. Îmi pare rău mai ales de oamenii pe care în atâţia ani de zile nu ajungi să-i cunoşti ca lumea. Nu înţeleg însă gestul ăsta de a arunca cu noroi în partidul tău. Chiar dacă eu voi spune vreodată că m-am săturat din politică şi voi pleca sau mă voi retrage, n-o să mă auziţi niciodată înjurându-mi colegii, înjurându-mi partidul, cu toate că poate eu aş avea cele mai multe motive. Asta este o chestiune legată şi de educaţie, de parcursul tău în societate, de cum ai făcut şcoala, de unde ai făcut-o, în general de ideea de a fi om”, a mai declarat Mircea Hava, referindu-se probabil la faptul că deputatul încă PD-L provine din mediul rural, unde şi-a făcut şi şcoala sau unde a primit cei „7 ani de acasă”.
Alo! Alo! Cine sună primul?
În calitatea sa de preşedinte şi de liant al partidului, Mircea Hava a declarat că a înghiţit multe şi el ar trebui să fie probabil cel mai scârbit de atâtea compromisuri, dar asta înseamnă un partid mare, în care trebuie să îi mulţumeşti pe toţi. Chiar şi aşa, în ciuda demisiei din funcţiile de conducere a deputatului Negruţ, primarul Hava a declarat că aştepta măcar un telefon şi aşteaptă chiar şi acum un telefon din partea deputatului Negruţ. Deşi o împăcare este puţin probabilă, primarul s-a arătat dispus de a purta un dialog, la fel cum a făcut-o ulterior şi cu deputatul Călin Potor. Cei doi au discutat ulterior gestului de a pleca din PD-L pus în practică de Călin Potor şi i-a mai dat un ultim sfat prietenesc: „I-am spus: Căline, măcar nu te duce la PSD că te toacă ăia acolo!”, sfat care se pare că a şi prins, Potor devenind ulterior parlamentar al PNL. Practic, din perspectiva primarului Mircea Hava există doar două alternative: fie să se pună toate taberele la masa de discuţii, ceea ce presupune ca Negruţ să îl sune pe liderul PD-L Hava în acest sens, fie ca deputatul să îşi dea demisia şi din partid şi să fie consecvent până la capăt: „Îmi pare foarte rău că am mai pierdut un om. Cu atât mai mult cu cât Negruţ era foarte harnic. Aştept ca domnul deputat să-şi ducă gestul de onoare până la capăt şi să-şi dea demisia din PDL. Noi nu-l vom da afară pentru că nu avem niciun motiv statutar”, a spus Hava.
Ruda Pereş, o piedică în parcursul politic?
Prezent activ la conferinţa de vineri, secretarul general al PD-L Alba s-a referit la echipa Negruţ – Bogdan. Astfel, şi acesta şi-a arătat regretul faţă de gestul lui Negruţ, cu atât mai mult cu cât actualul deputat ar fi fost adus în partid de senatorul Pereş, iar pe cei doi îi leagă şi o legătură de rudenie, nu numai crezul politic. „Eu l-am adus pe Clement Negruţ în partid, l-am ajutat, însă avea impresia că sunt o piedică în calea evoluţiei sale politice. I-am spus că e un politician tânăr şi să aibă răbdare însă el a vrut să obţină totul foarte repede. I-am spus să priceapă că deocamdată partidul doar atât îi poate oferi”, a spus senatorul Pereş.
Doi papagali şi un steag cu Steaua!
Senatorul l-a taxat însă mult mai dur pe viceprimarul Adrian Bogdan, preşedintele PD-L Sebeş. Astfel, Pereş a ieşit la atac în afara partidului practic, într-o conferinţă oficială a partidului. Acesta a declarat ironic că merge împreună cu Dumitrel în biroul lui Mugurel Sârbu la Sebeş pentru că nu are ce vedea în biroul lui Adrian Bogdan: „Ce să văd acolo? Doi papagali… Şi un steag cu Steaua. Nu am cu cine discuta acolo, de aia nu intru”, a spus senatorul Pereş, referindu-se probabil că Adrian Bogdan fie ar fi al doilea papagal, fie nu este prezent acolo când merge senatorul la întâlnirile cu administraţia locală. Totuşi, senatorul i-a recunoscut meritul lui Adrian Bogdan de a fi făcut o echipă foarte bună la Sebeş: „La Sebeş sunt două pietre tari. Unul o ţine aşa, probabil agitat de cineva, iar Mugurel este o pasăre călătoare. Asta e! (…) Trebuie să recunoaştem însă faptul că la Sebeş am câştigat mandatul de primar şi 10 consilieri locali din primul tur datorită muncii lui Adrian Bogdan şi echipei pe care a făcut-o acolo. Un merit mare, poate cel mai mare pentru rezultatul de la Sebeş îl are Adrian Bogdan şi nu actualul primar. (…) Dar acum vine din zona asta… A fost ospătar, acum ce dracu’ să-i facem, doar nu ne ascundem după degete!”, a declarat secretarul general al PD-L Alba, Alexandru Pereş.
Florin Soare












Dupa Negrutiu, urmeaza: Olaru,si Dobra Vor sa plece si Dumitrel cu Peres, dar pe ei nu-i primeste ,,NIMENI ,, ca sunt expirati. Plutonul P D L. scade ca apa in ciur , ca le este rusine sa-l mai reprezinte.