Peste 85 de milioane euro au asigurat dezvoltarea judeţului Alba

Stimate domnule director general, ştim că Regiunea Centru beneficiază de o alocare semnificativă de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare regională. Ne puteţi spune care au fost coordonatele principale ale activităţii ADR Centru în procesul de atragere a acestor fonduri?
- Ţinând cont de stadiul de implementare al Programului Operaţional Regional în regiunea noastră, putem afirma că, până în prezent, numărul de proiecte depuse şi rămase în evaluare depăşeşte de peste două ori şi jumătate, ca buget solicitat, fondurile alocate regiunii. Cheltuirea sumelor solicitate, până la sfârşitul anului 2015, conform proiectelor aprobate spre finanţare, reprezintă, de fapt, absorbţia fondurilor. Din punct de vedere statistic, până în data de 31 ianuarie 2011 au fost depuse în cadrul REGIO, la nivelul Regiunii Centru, un număr de 1.050 de proiecte, în valoare totală de peste 1,5 miliarde euro şi care solicită ca finanţare nerambursabilă peste 1 miliard euro. Se vede clar că se cer fonduri de 2,5 ori mai mult decât alocarea regională pentru întreaga perioadă 2007-2013. Noi am contractat 170 proiecte, până în prezent, proiecte ce solicită ca finanţare nerambursabilă peste 251 milioane euro, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din suma alocată. În plus, se află în fază precontractuală 139 de cereri de finanţare, care solicită peste 84 milioane euro şi au intrat în lista de rezervă încă 111 proiecte, care au un necesar de finanţare de aproape 250 milioane euro.

- Cititorii noştri sunt interesați să afle cum s-a reflectat activitatea ADR Centru în judeţul Alba? Stăm aici mai bine sau mai rău decât alte judeţe?
- Aceasta este o întrebare pe care o pune aproape orice jurnalist local. Numai că noi, ADR Centru, nu privim această problemă din acest unghi, deoarece ne interesează dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor regiunii noastre. Raportat la accesarea fondurilor structurale, principala problemă, atât a autorităţilor cât şi a societăţilor private sau a organizaţiilor neguvernamentale, este asigurarea cofinanţării. Deoarece bugetele locale sunt deja încărcate de diverse cheltuieli, iar resursele financiare sunt limitate, sau depind de alţi factori, nu întotdeauna fondurile rămase pot acoperi nevoile de finanţare. În plus, realizarea unor proiecte bune depinde şi de nivelul de pregătire al resurselor umane din cadrul autorităţilor sau a consultanţilor ce realizează proiectele. ADR Centru nu şi-a propus şi nu va întocmi clasamente pe judeţe, privind accesarea fondurilor europene. Datele oficiale, care se regăsesc în raportările activităţii noastre şi care au fost aprobate de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru, indică sprijinul de care a beneficiat judeţul Alba, prin proiectele europene derulate de către ADR Centru.

- Totuşi, care au fost programele care au adus bani în județul nostru şi ce sume au fost atrase în ultima perioadă?
- În ultimii ani, activitatea noastră a gravitat în jurul acestor două mari programe de finanţare, PHARE şi acum REGIO – Programul Operaţional Regional. Prin programele PHARE şi guvernamentale derulate în ultimii zece ani am asigurat absorbţia în judeţul Alba a circa 26 milioane euro, prin 127 de proiecte. Numai în ultimii ani am sprijinit grupuri şcolare din Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni să-şi doteze atelierele şcolare cu fonduri de peste 600.000 euro, am derulat proiectele de gestionare a deşeurilor în Aiud şi Abrud cu sume nerambursabile de peste 1,3 milioane euro şi am sprijinit colectarea selectivă a deşeurilor menajere în Baia de Arieş, cu o sumă de peste 800.000 euro. În fine, dar nu la urmă, am asigurat finanţarea investiţiilor pe drumul judeţean 107 D Blaj – Târnăveni, aşa numitul „Drum al Vinului”, cu peste 5,8 milioane euro, fiind preocupaţi şi de sprijinirea sectorului privat, unde 81 de firme au beneficiat de peste 3,8 milioane euro, fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea afacerilor.

- Înțelegem că aceste sume au fost deja absorbite şi aceste proiecte au fost implementate. Dar cum stăm cu noile proiecte finanţate de Programul Operaţional Regional?
- Odată cu Programul Operaţional Regional, rolul ADR Centru a devenit şi mai important, deoarece aceste fonduri au un volum mult mai mare decât cele implementate prin programele de pre-aderare. La nivelul judeţului Alba au fost depuse 169 cereri de finanţare, în valoare totală de circa 270 milioane euro, prin care au fost solicitate sume nerambursabile de peste 204 milioane euro. Proiectele depuse la nivelul judeţului nostru acoperă aproape toate domeniile majore de intervenţie ale programului REGIO. Dintre toate acestea au fost contractate sau se află în fază precontractuală 49 de cereri de finanţare, prin care se alocă spre dezvoltare circa 70 milioane euro. Dintre acestea, pot fi amintite proiectele sociale, de modernizare şi dotare a cinci centre sociale în Aiud, Abrud, Blaj, Cugir şi Zlatna, sau cel prin care judeţul Alba a beneficiat de aproape un milion de euro ca să-şi doteze cu echipamente anumite servicii din cadrul ISU. Practic, prin acest proiect au ajuns echipamente şi utilaje noi la serviciile de intervenție ale pompierilor din Alba Iulia, Aiud, Blaj şi Câmpeni. Fără programul REGIO aceste proiecte nu ar fi putut fi realizate, numai din resurse proprii. Pe lângă acestea, cele 7 proiecte contractate pe Axa Prioritară 1 vor duce la modernizarea reşedinţei judeţului nostru, prin atragerea a circa 46 milioane euro în Alba Iulia. Aici se adaugă şi reabilitarea completă, în foarte scurt timp, a Cetăţii Vauban. Este bine de ştiut că aceste proiecte nu ar fi prins viaţă dacă echipe de specialişti din administraţia publică locală şi din cadrul ADR Centru nu ar fi căutat cele mai bune soluţii pentru punerea în practică a principiilor de dezvoltare urbană durabilă.

- Ce alte proiecte ar putea fi menţionate şi care sunt susţinute de către programul REGIO în judeţul nostru?
- Sunt contractate şi deja se lucrează intens în cadrul proiectelor de refacere a infrastructurii rutiere în Blaj, dar şi pe DJ 107M Aiud-Buru şi pe drumul judeţean care asigură legătura dintre comunele Şugag şi Jina, între Valea Sebeşului şi Mărginimea Sibiului. Investiţiile de circa 2 milioane lei de la Ambulatoriul Spitalului Orăşenesc Abrud sunt realizate pe baza unui proiect REGIO, contractat pe domeniul de intervenţie 3.1. În plus, trebuie spus că Liceul „Bethlen Gabor” din Aiud este unitatea şcolară care a contractat peste 5,3 milioane euro, cea mai mare sumă din regiune pentru îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale. Se pot adăuga aici şi inițiativele din oraşul Zlatna, unde sunt aprobate spre finanţare două proiecte importante, unul pentru realizarea unui centru de afaceri, pe domeniul 4.1 al programului REGIO, şi un altul pentru reabilitarea străzilor din oraş. La toate acestea se adaugă cele circa 30 de microîntreprinderi care au beneficiat de fonduri nerambursabile pentru proiectele lor. Iată numai câteva cifre care arată cum asigurăm dezvoltarea echilibrată pe raza întregului nostru judeţ.

- Ce îşi propune Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru pentru acest an?
- În acest an, activitatea ADR Centru privind implementarea Programului Operaţional Regional, va consta în evaluarea şi contractarea cererilor de finanţare, în cazul domeniilor unde mai sunt proiecte în evaluare, şi se va concentra în principal pe implementarea şi monitorizarea proiectelor contractate. Concomitent, se va urmări depunerea şi evaluarea cererilor de finanţare aferente domeniilor de intervenţie nesuspendate la nivelul regiunii. În anul 2011, când multe proiecte sunt contractate sau sunt în curs de contractare, se va urmări cheltuirea fondurilor corect şi transparent, se va monitoriza respectarea activităţilor propuse de beneficiari în proiecte şi atingerea obiectivelor stabilite. Scopul ADR Centru este de a transforma aceste proiecte în fapte concrete, în echipamente, în străzi, şcoli, policlinici, spitale decente, în noi locuri de muncă create în oraşe competitive, care atrag investitori. Dorim să avem proiecte de succes care să ducă la creşterea calităţii vieţii locuitorilor judeţului Alba şi ai Regiunii Centru.

- Vă mulțumim şi vă dorim mult succes în activitate!

A consemnat Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
În Mare Parte Înnorat 13°C În Mare Parte Înnorat
Ploaie
17/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Lu Şanse de Ploaie
18/10
Recomandări
e-politic
Articole recente

Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri