Tăcerea intelectualilor
Întâmplător am văzut un comunicat al Universităţii Alba Iulia în cazul delicat al Parcului Custozza – în bună tradiţie mioritică, conciliantă, comunicatul (apărut foarte târziu) vrea să împace şi capra, şi varza; pe de-o parte, nu vrea să deranjeze Primăria, dar în acelaşi timp vrea să asigure o poliţă în faţa unor universităţi din ţară la acuzele de neimplicare într-un caz de distrugere a unui parc verde. Comunicatul ar trebui să fie un protest, nu o întoarcere ca la Ploieşti.
Mai de mult, universitarii erau în fruntea revoluţiilor, ei cereau schimbările şi le provocau, universitarii ieşeau în stradă alături de studenţi pentru a se opune abuzurilor tiranilor şi nedreptăţilor vremelnicilor stăpâni. Astăzi am impresia că cei mai mulţi universitari se ascund în spatele diplomelor docente, îşi zic doctor că dă bine. Astăzi universitarii luptă pentru privilegii salariale şi titluri. Din păcate, universitarii de astăzi pleacă prea adesea capul, se căciulesc în faţa stăpânirii – indiferent de ce culoare politică o fi –, deşi un intelectual adevărat trebuie să se implice, să fie deranjant, să pună întrebări, să iscodească şi să conteste, atunci când e cazul.
Cazul Custozza arată o flagrantă abdicare a intelectualilor, a oamenilor de cultură din Alba Iulia de la unul din principalele meniri sociale, aceea de a semnala, de a condamna orice fel de abuzuri ale Puterii (în cazul de faţă un abuz împotriva mediului natural).
Tăcerea intelectualilor în cazul Custozza nu le mai dă dreptul altă dată să dea lecţii morale. Dacă în general tăcerea e de aur, în cazul acesta, tăcerea este laşă, semn al unei supuneri nefireşti în faţa Puterii.
În 2009, mai mulţi intelectuali ai Urbei semnau o petiţie pentru sprijinirea unui candidat la alegeri, astăzi nu fac acelaşi lucru pentru salvarea Parcului Custozza. Ei cred că în 2009 aveau un scop nobil, în timp ce astăzi nu merită să se implice, Parcul – sau mai corect squarul – Custozza nu merită!
Mi-e teamă că nu putem cere demisia de onoare a intelectualilor Urbei… Iulian Brok











