Primarul Josan, jos peste un an!

Actualul primar din Aiud, Horaţiu Josan m-a atacat zilele trecute într-un text trimis ziarelor locale. Textul nu spune mare lucru cititorilor, dar ”compensează” prin isteria limbajului. Abundă de ameninţări fizice şi aş putea spune că poate fi citit uşor într-o cheie psihiatrică. Dar nu spun, pentru că îmi este frică. Glumesc, desigur, dar mă întreb cum sunt primiţi la primărie oamenii care nu sunt de acord cu acest primar. Oare nu le este teamă să meargă acolo?
Pe principiul, cea mai bună apărare este atacul, Josan m-a făcut responsabil de toate eşecurile administraţiei lui. Că nu sunt locuri de muncă în Aiud, nu este vina lui, că îţi rupi maşina pe orice stradă principală sau secundară din Aiud, nu este vina lui, că nu s-a făcut nimic în oraş faţă de toate oraşele comparabile cu Aiudul, nu este vina lui, că este mai ineficient decât orice primar al unei comune din jurul Aiudului, nu este vina lui, că pierde finanţări, nu este vina lui. Domnul primar găseşte mereu alţi vinovaţi. Îl întreb atunci, dacă toate în judeţul acesta îi sunt potrivnice (râul, ramul…), astfel încât nu poate face nimic pentru Aiud, de ce mai stă la primărie? De ce l-ar mai vota cineva daca el numai se plânge? Poate să prezinte dânsul vreo realizare de când este primar? A făcut cumva ceva?
Să îi amintesc cum stă treaba cu parcul industrial, dacă tot vrea să rupă acel parteneriat? Să îi reamintesc că terenul pus la bătaie de Primăria Aiud a fost evaluat de 15 de ori mai scump decât o suprafaţă similară la Blaj? E de prisos să spun ce se întâmplă la Blaj. Aş dori să le mai spun aiudenilor că proiectul cu care s-a prezentat domnul primar pentru realizarea acestui parc în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba era în valoare de 420 de miliarde de lei vechi (90 de miliarde urmau să fie daţi pe studii – care se pare că îi plac acestui domn), o aberaţie pentru bugetul oricărui judeţ din România, recunoscută ca atare şi de colegii de partid ai dânsului.
Îmi reproşează că a cheltuit 50.000 de lei din banii aiudenilor pe nişte studii care de fapt nu erau necesare. Vezi Doamne, noi, portocaliii, cum îi place să ne numească, am ţinut secret de el faptul că nu era nevoie de acele studii tehnice. Poate ne spune pe ce s-au cheltuit aceşti bani în condiţiile în care la Bucureşti s-a prezentat cu un studiu de fezabilitate pe drum pietruit la Gârbova de Jos – Gârboviţa – Gârbova de Sus (drum comunal). Și acest exemplu este tipic pentru atitudinea acestui primar care zici că este legat de mâini.

Sorin BUMB
Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Înnorat 14°C Înnorat
Ploaie
17/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Lu Şanse de Ploaie
18/10
Recomandări
e-politic
Articole recente

Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri