În apropierea Paştelui, preţul la carnea de miel este fel ca anul trecut
Ouă, carne de miel, cozonac şi vin, acestea sunt principalele produse pentru care albaiulienii se vor înghesui la cozi, începând de săptămâna viitoare. Unii se gândesc că dacă îşi fac aprovizionările din timp, vor ocoli scumpirile din Ajunul Sărbătorilor de Paşte, alţii, dimpotrivă, speră că în ultimele zile ofertele vor fi mult mai atractive.
La fel ca în fiecare an, mieii de Paşte se găsesc în pieţe abia după Florii şi cel mai probabil începând de marţi, când este şi zi de piaţă la Alba Iulia. Deocamdată, preţul la carnea de miel este la fel ca şi anul trecut, adică undeva între valoarea de 20-25 lei/kg.
„Punctul culminat în vânzarea mieilor va fi ziua de vineri (n.a. săptămâna viitoare). Pe piaţă vor exista miei de Paşte. Carnea de miel se vinde în viu cu 10 -12 lei/kg, tăiat fiind dublu, deci undeva între 20 şi 25 de lei. În ţara noastră singura trufanda este carnea de miel, care este o carne ecologică şi care îşi merită banii. Este singurul moment din an când producătorii sunt mulţumiţi”, ne-a declarat dr. Horia Moruţan, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine Alba.
DSVSA Alba are propuneri pentru următoarele centre de sacrificare temporară a mieilor: în Alba Iulia: Centrul de tăiere aparţinând de SC Marius Prod SRL; Centrul de tăiere aparţinând de Primăria Blaj; Centrul de tăiere aparţinând de Primăria Aiud; Centrul de tăiere aparţinând de Primăria Sebeş; Centrul de tăiere aparţinând de Primăria Cugir; Centrul de tăiere aparţinând de Primăria Teiuş şi Centrul de tăiere aparţinând de Primăria Ocna Mureş, iar la Cîmpeni – Centru de tăiere SC Alinpam SRL şi Centrul de tăiere SC Compil Moţul SRL.
„În Alba Iulia, carnea de miel provenită din sacrificarea mieilor în Centrul de sacrificare de la SC Marius Prod SRL va fi comercializată în hala agroalimentară care aparţine Primăriei Alba Iulia (Centru), în faţa Spitalului unde va fi Piaţa Volantă (care va fi dotată cu vitrine) şi probabil într-o hală nouă din Piaţa Cetate (în funcţie de dotări)”, ne-a declarat dr. Ioan Tătucu din cadrul DSVSA Alba.
În perioada premergătoare sărbătorii de Paşte, medicii veterinari sprijină şi supraveghează comerţul specific, cu respectarea siguranţei alimentelor, pentru a asigura sănătatea consumatorilor. Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba a dispus structurilor teritoriale să demareze acţiunile de control specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale. Aceste acţiuni vor include toţi medicii veterinari din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor dar şi a circumscripţiilor sanitare veterinare zonale. Controalele urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică şi sancţionarea drastică a oricărei încalcări a prevederilor legale. Totodată, la nivelul fiecărei D.S.V.S.A., la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi la circumscripţiile sanitare veterinare zonale, în perioada 11-23 aprilie va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică. Programul de lucru zilnic este 8ºº -16ºº la DSVSA , iar la CSVSA teritoriale (centre sacrificare miei provizorii )7ºº – 17ºº.
Autorităţile locale (consiliile locale, primăriile) care vor să organizeze, în localităţile pe care le administrează, centre pentru sacrificarea mieilor, pot solicita în această perioadă un aviz din partea DSVSA Alba.
Probabil în primele zile de când apar primii miei, vânzătorii vor ţine la preţ, iar până în 24 aprilie, ultima zi în care mieii pot fi sacrificaţi şi comercializaţi în centrele de tăiere, mai este, într-adevăr, mult.
Crinela Toader











