O nuntă şi o înmormântare
Ce mai freamăt, ce mai zbucium vinerea trecută la nuntă regală când, după estimările generoase ale reprezentanţilor mass-media, aproape două miliarde de oameni (în marea lor majoritate femei) au urmărit acest eveniment. Am spus că majoritatea celor care au urmărit legarea pirostriilor dintre prinţul moştenitor al tronului Regatului Unit şi duduia Kate au fost femei pentru că, trebuie să recunoaştem, cam rar se materializează vechiul vis al sexului slab legat de o nuntă ideală, ea pe post de prinţesă şi prinţul care vine pe un cal alb. Cam de secol XVIII imaginea, dar uite că încă merge.
Dincolo de orice entuziasm de faţadă, nu am putut să nu observ milioane de unghii în gât cauzate de invidia profundă care a dat în clocot pentru multe privitoatoare (şi poate chiar privitori) care, din postura de „muritori de rând”, nu pot experimenta „never ever” aşa ceva. Dar cel mai mult trebuie să spun că m-a cam enervat slugărnicia şi linguşeala cu care toţi comentatorii de la toate posturile pe care le-am urmărit au tratat evenimentul. Atâtea epitete şi metafore expirate mai rar mi-a fost dat să aud (poate doar în campaniile electorale), iar exprimările fonfănite şi superioare mi-au creat un disconfort care m-a făcut să schimb pe Discovery. „Deontologii” autohtoni au încercat să se „înnobileze” cu ocazia acestei nunţi care a fost până la urmă o mare lovitură de PR pe care a dat-o Casa Regală engleză, care pare depăşită de secolul XXI.
După câteva zile de trăire feerică în care „aburii” nunţii regale au mai aromat opinia publică, luni dimineaţa Barack Obama a anunţat mândru nevoie-mare că trupele speciale americane i-au găurit ţeasta inamicului public nr.1, Osama Ben Laden. Yankeii au exultat şi au ieşit pe străzi ca şi noi când i-am bătut pe argentinieni în 1994. Ce zile frumoase trăim… Adrian Contor











