Ieri a avut loc expoziţia temporară de pictură „Roşia Montană la 1900”

Ieri, la Roşia Montană a fost inaugurată expoziţia temporară de pictură „Roşia Montană la 1900”, compusă din 20 de tablouri care surprind clipe reprezentative din trecutul localităţii şi tradiţiile acesteia, în viziunea artistică a unui localnic: dr. Andrei Jurca. Colecţia completează expoziţia permanentă de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”, găzduită de casa de la numărul 325 – prima clădire integral restaurată din centrul istoric al comunei. Expoziţia de pictură este organizată de ONG Pro Roşia Montană, cu sprijinul Roşia Montană Gold Corporation, şi va putea fi admirată până pe 31 august a.c.
Picturile din noua colecţie au fost realizate în decurs de un an (2010-2011) şi reflectă peisaje de odinioară, dar şi ipostaze definitorii pentru tradiţia minerească a locului – de la rugăciunea dinaintea intrării în mină şi viaţa copiilor de miner, până la petrecerile minereşti care dădeau viaţă comunei din Apuseni. „Pentru mine, Roşia Montană este o poveste. Tocmai de aceea, în lucrările mele de pictură, această localitate a devenit „eroul principal”. Prin această expoziţie, doresc să transmit şi altora amintirile mele şi poveştile auzite de la bunici şi părinţi despre această „insulă” din Munţii Apuseni, în speranţa că vor rămâne amintiri vii şi în sufletele lor”, a declarat dr. Andrei Jurca.
„Roşia Montană Gold Corporation sprijină cultura şi valorile comunităţii locale. Credem că punerea lor în valoare este primul pas spre un viitor şi o dezvoltare pe termen lung a localităţii. Ne bucurăm că, alături de expoziţia permanentă de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”, găzduită în casa de la numărul 325, turiştii vor avea un motiv în plus să viziteze comuna în această vară şi să îi descopere patrimoniul cultural. Mineritul a făcut şi face parte din structura acestui loc şi a oamenilor săi şi este reflectat în mod inspirat şi de tablourile noii expoziţii”, a declarat Adrian Gligor, vicepreşedinte Patrimoniu şi Dezvoltare Durabilă al RMGC.
Roşia Montană Gold Corporation a pus până în momentul de faţă la dispoziţie 11 milioane USD pentru cercetarea patrimoniului cultural din zonă şi a mai alocat alte 35 de milioane USD pentru restaurarea, renovarea şi punerea în valoare a acestui patrimoniu, odată cu demararea proiectului minier. Crinela Toader

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Înnorat 16°C Înnorat
Ploaie
17/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Lu Şanse de Ploaie
18/10
Recomandări
e-politic
Articole recente

Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri