Primarul Mircea Hava, huiduit de o parte a participanţilor la Zilele Oraşului!
Anul acesta, organizarea celei de a VIII-a ediţii a Zilelor Oraşului a fost una mult mai bună decât în alţi ani. Asta ţinând cont de modul în care s-au desfăşurat, programul şi locaţia. Totuşi, acest lucru se pare că nu i-a mulţumit pe toţi participanţii la eveniment, albaiulieni sau cei veniţi din alte părţi. Conform unor surse, la sfârşitul manifestărilor, primarul Mircea Hava le-a mulţumit celor prezenţi la eveniment dar o parte din mulţime, nu se ştie din ce motive, l-au huiduit pe edilul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. O nemulţumire a unora dintre participanţi a fost faptul că au fost prea puţine terase în şanţurile Cetăţii, aşteptând chiar şi câte o jumătate de oră pentru a prinde un loc. (O.C.)











