CJ Alba inaugurează 5 centre comunitare pentru persoane cu dizabilităţi şi risc social
Consiliul Judeţean Alba inaugurează, în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale”, cinci centre comunitare resursă ce vor asigura suportul necesar pentru participarea socială şi acces pe piaţa muncii pentru copiii, tinerii şi adulţii cu dizabilităţi sau aflaţi în risc social din Abrud, Aiud, Blaj, Cugir şi Zlatna.
Centrele vor face parte dintr-o reţea integrată de servicii sociale contribuind în mod direct, alături de crearea unor întreprinderi sociale funcţionale, la îmbunătăţirea semnificativă a oportunităţilor de ocupare adaptate nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi şi a celor vulnerabile.
„Deschiderea centrelor resursă este un pas deosebit de important făcut în cadrul acestui proiect ce vine în sprijinul persoanelor aflate în nevoie, în judeţ.
CJ Alba s-a preocupat intens de realizarea unor servicii sociale de înaltă calitate la costuri competitive, atragerea de fonduri nerambursabile fiind una din priorităţile noastre în domeniul social. Prin astfel de proiecte şi prin parteneriatul deosebit existent între CJ şi Arhiepiscopia de Alba Iulia s-a reuşit atingerea acestor standarde, judeţul Alba fiind de numeroase ori dat exemplu pe ţară pentru calitatea serviciilor sociale pe care le oferă cetăţenilor săi”, a menţionat Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba.
Inaugurarea centrelor se va face după următorul program: miercuri, 1 iunie, vor fi deschise centrele de la Aiud; Blaj şi Cugir. Joi, 2 iunie, se vor deschide centrele de la Abrud şi Zlatna. La deschiderea centrelor vor participa reprezentanţi ai CJ Alba şi ai partenerilor din proiect, oficialităţi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, judeţene şi regionale, specialişti din Regiunea Centru, şi nu în ultimul rând beneficiarii instituţionali ai proiectului.
Desfăşurat în perioada august 2010 – iulie 2013, proiectul „Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale” este finanţat din Fondul Social European şi vizează crearea unui model funcţional integrat de economie socială şi incluziune socială, destinat sprijinirii persoanelor cu dizabilităţi şi a celor vulnerabile.
Dincolo de transferul de cunoştinţe şi de promovarea unor concepte, relativ noi în România, precum „economie socială” şi „întreprindere socială”, proiectul cu o valoare totală de aproximativ 16,5 milioane de lei, din care circa 15,2 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile – se va materializa în înfiinţarea şi funcţionarea a 4 servicii sociale de suport, prin care se va asigura asistenţă pentru acces pe piaţa muncii şi participare socială persoanelor cu risc social; formarea a 127 de furnizori implicaţi în sistemul serviciilor sociale; crearea a minim 2 întreprinderi sociale la Sebeş şi Alba Iulia şi a unei ferme ecologie la Sâncrai.
Prin implementarea acestui proiect, derulat de CJ Alba se are în vedere dezvoltarea de întreprinderi sociale în judeţ, dar şi promovarea acestui model de acţiune la nivelul Regiunilor Nord-Vest , Sud – Muntenia şi Bucureşti – Ilfov.
Crinela Toader











