Să moară sau să nu moară pedofilii?
La începutul acestei săptămâni, senatorul PDL Iulian Urban a depus la Senat un proiect de modificare a Codului Penal în vederea pedepsirii mai drastice a pedofililor şi care propune chiar pedeapsa cu moartea pentru persoanele care violează un minor sub vârsta de zece ani şi care moare sau se sinucide ca urmare a faptei. În urma acestei ştiri mulţi români au rămas cam încurcaţi pentru că, după umilele lor cunoştinţe de drept penal, pedeapsa cu moartea s-a abolit de ceva vreme în România şi mai mult, în contextul european pe care ni-l arogăm, o astfel de pedeapsă devine aberantă.
Personal consider pedofilia printre cele mai josnice manifestări disfuncţionale la care se poate preta un individ, că om nu cred că mai putem să îi zicem. A profita din punct de vedere sexual de un copil este un act reprobabil şi odios care lasă traume adânci şi practic iremediabile atât pentru minorul molestat cât şi pentru familia acestuia. Majoritatea psihologilor şi psihiatrilor au convenit că un astfel de comportament apare în urma abuzurilor din copilărie şi astfel, un pedofil nu se naşte aşa, ci devine pedofil. Asta nu este o circumstanţă atenuantă, ci din contră pentru că orice om care simte anumite porniri în stagiul incipient trebuie să ceară ajutor astfel încât să nu ajungă să facă rău, mai ales unor copii nevinovaţi.
Iniţiativa senatorului Urban, care şi în trecut a reuşit să apară pe la ştiri cu tot felul de ieşiri mai mult sau mai puţin logice, este totuşi destul de rezonabilă. Spun rezonabilă dacă mă gândesc la reacţia automată a unui părinte care află că cineva i-a violat copilul şi care se gândeşte automat să îl caute pe individ şi să îl omoare pur şi simplu. Dar în acelaşi spectru de reacţii intră şi cei ale căror odrasle au fost ucise, sau mutilate ireversibil sau alte şi alte cazuri dramatice. Dacă e să se facă dreptate, atunci să se facă pentru toţi… Adrian Contor











