„PDL a condus defectuos România”
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu a prezentat o statistică amplă prin care a dorit să demonstreze cu cifre concrete dezastrul în care a ajuns România din cauza guvernării Boc. Astfel, din datele prezentate reiese că :”Cel puţin 110.000 de români s-au angajat anul trecut cu contracte de muncă în regim part-time, în condiţiile în care numărul de salariaţi a scăzut cu 151.000 în perioada decembrie 2009 – decembrie 2010. Cei mai mulţi români care lucrează cu astfel de contracte nu sunt salariaţi, întrucât numai 0,6% dintre cei peste un milion de români angajaţi cu timp parţial de lucru (şi care reprezintă 11% din totalul populaţiei ocupate) au ales să lucreze cu aceste tipuri de contracte.
Fiecare salariat al Poştei Române va fi trimis, începând cu 1 iunie, în concediu fără plată câte două zile în fiecare lună, până la finele anului, decizie care va afecta peste 34.000 de angajaţi şi va reduce cheltuielile lunare ale operatorului cu 7 milioane de lei. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 58,8% în 2010. Nivelul ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 – 64 ani a fost de 63,3%, la o distanţă de 6,7 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În anul 2010, populaţia activă a României era de 9.965.000 de persoane, din care 9.240.000 erau ocupate şi 725.000 erau şomeri.
Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15 – 64 ani) a fost de 63,6%, iar rata de ocupare de 58,8%, în creştere cu 0,2% faţă de anul anterior. Acest indicator avea, ca şi în anii anteriori, valori mai ridicate pentru bărbaţi (65,7%, faţă de 52% pentru femei) şi pentru persoanele din mediul rural (60,9%, faţă de 57,3% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15 – 24 ani) era de 24,3%. Rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55 – 64 ani) a fost de 41,1%.
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (82,4%), potrivit INS.
Pe măsură ce scade nivelul de educaţie, scade şi gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 62,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 43,0% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.
Potrivit recrutorilor, numărul celor care au aplicat luna trecută pentru un job în străinătate a crescut cu aproape 8% faţă de perioada anterioară. Domeniile cele mai căutate au fost agricultura, hoteluri/turism sau construcţii, în timp ce ţările în care vor să se angajeze cei mai mulţi dintre români sunt Marea Britanie, Germania şi Italia.
România a împrumutat 11,5 mld. euro în cinci luni pentru funcţionarea statului. Împrumutul record de 1,5 mld. euro atras de Ministerul Finanţelor săptămâna trecută de pe piaţa externă privată ridică la peste 4,5 mld. euro datoria în valută acumulată de România de la începutul acestui an. La aceasta se adaugă aproape 29 mld. lei (circa 7 mld. euro) sub formă de împrumuturi în lei de la băncile locale, rezultând un total de 11,5 mld. euro luate pe datorie în mai puţin de şase luni pentru funcţionarea statului.
Inflaţia anuală a urcat de la 8,34% în aprilie la 8,41% în mai, după ce rata lunară s-a situat la 0,21%, în principal ca urmare a scumpirii fructelor proaspete, cartofilor, mierii de albine zahărului şi serviciilor de apă, canal, salubritate”.
Merită menţionat că toate aceste date au fost publicate în prealabil de Institutul Naţional de Statistică.
Octavian Popescu











