Archive for July 19th, 2011
Muntele Găina va găzdui o nouă ediţie...
În fiecare an, pe Muntele Găina se organizează cea mai mare sărbătoare tradiţională românească în aer liber, “Târgul de fete“. Sărbătoarea reuneşte formaţii artistice din mai multe judeţe ale ţării, realizând un adevărat festival al cântecului şi jocului, al tradiţiilor...Stimate Domnule Ministru,
Timp de mai mulţi ani, voinţa cetăţenilor din comuna Roşia Montană a fost pusă sub semnul îndoielii atunci când aceştia nu făceau decât să-şi ceară dreptul la o viaţă decentă. Datorită gestului dumneavoastră recent, comuna Roşia Montană va deveni în scurt timp dintr-o zonă defavorizată...Ştefan Bardan, în coada topului salariilor...
De curând, Econotext.ro a realizat încă un top al oamenilor care ne conduc, respectiv al prefecţilor. Topul întocmit de econotext.ro se referă la salariile încasate de prefecţi în anul 2010, după cum şi le-au postat pe site-urile instituţiilor sau după cum reiese din declaraţiile lor...Teodor Atanasiu acuză presiunile făcute...
În conferinţa săptămânală de presă a PNL Alba, liderul formaţiunii a ţinut neapărat să ia apărarea unor actuali sau foşti colegi de partid, acuzaţi în presă de „colaboraţionism” cu PDL Alba; preţul acestei „colaborări” cu PDL Alba ar fi menţinerea în anumite funcţii...În judeţul Alba, unii candidaţi au luat...
Ieri a avut loc afişarea rezultatelor examenului de titularizare prin care profesorii din toată ţara au încercat să ocupe unul dintre locurile scoase la concurs. În urma centralizării datelor din teritoriu, la nivel naţional doar 11% dintre candidaţi au luat note peste 7. După aflarea rezultatelor,...157 de pensionari pleacă la tratament
Un număr de 157 de pensionari din Alba vor petrece câte 18 zile în staţiunile 1 Mai, Bazna, Buziaş, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Sovata, Techirghiol, Turda şi Vatra Dornei, unde vor fi cazaţi la hoteluri de două şi trei stele.
Biletele au fost repartizate pensionarilor...Bărbat sancţionat de jandarmi în urma...
Duminică seara, Măhăilă A. a solicitat intervenţia forţelor de ordine pentru aplanarea unui conflict familial. Pe strada Stejarului din cartierul Bărăbanţ a fost direcţionat un echipaj de jandarmerie care a constatat că solicitarea bărbatului nu se confirma. Acesta fiind băut, apelase la...Munţi de gunoaie la Alba Iulia
Mai multe asociaţii de locatari se plâng de faptul că în ultimele zile instituţia de salubritate nu mai ridică gunoaiele de la tomberoane. Din acest caz, s-au format adevăraţi munţi de gunoaie.
Un caz special este la Blocul 6ABC de pe str. Gladiolelor (lângă fostul stadion de rugby Transloc)....Indicele preţurilor de consum a fost de...
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, indicele preţurilor de consum (IPC) în iunie a fost de 99,71% faţă de luna mai, 102,75% faţă de decembrie 2010 şi 107,93 % comparativ cu iunie 2010.
Rata medie lunară a inflaţiei înregistrată în perioada 1.01-30.06.2011 a fost de 0,5%,...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani
- LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee
- Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare
- Final pentru actualul parlament judeţean
- A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor
Meteo
-
Înnorat
17°C
-
Sâ

17/11
-
Du

18/11
-
Lu

18/10
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
