Archive for July, 2011
Persoanelor cu dizabilităţi trebuie să...
Ieri, Asociaţia Pro Tinereţe a organizat la Alba Iulia conferinţa „Descoperă omul potrivit la locul potrivit!”. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai Bisericii, reprezentanţi ai Institutului pentru Politici Sociale Bucureşti şi ai diferitelor...Argentina nu crede în lacrimile românilor
Pâine şi circ, de aceste lucruri au oamenii nevoie pentru a nu se gândi la lucrurile serioase: circul ocupă mintea, iar pâinea ar trebui să umple burţile flămânde ale unui popor aflat permanent în criză din 1989 încoace.
Pâinea a fost scumpită de actualul guvern, iar salariile micşorate,...Judeţul Alba se află pe locul 20 între...
De curând, Econotext. ro a întocmit un clasament cu amenzile aplicate companiilor de către Protecţia Consumatorului.
Conform clasamentului, valoarea amenzilor aplicate companiilor de către Protecţia Consumatorilor s-a situat la 44,8 milioane de lei în perioada ianuarie – aprilie 2011 (cele...Bursa locurilor de muncă
Joi, 28 iulie, între orele 10.00-12.00, în Sala de conferinţe a Fundaţiei PAEM Alba Iulia, str. Bucovinei nr.6 (zona Piaţa Centru) are loc o bursă a locurilor de muncă. Întâlnirea aceasta face parte din proiectul IFIA-Integrare prin Formare, Consiliere şi Iniţiere Antreprenorială, care se...Şcoală de Vară la universitatea albaiuliană
În perioada 28-31 iulie 2011, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia găzduieşte Şcoala de Vară cu tema „Oportunităţi şi perspective ale cercetării-dezvoltării în România în actualul context european şi internaţional”.
Şcoala de vară face parte din activităţile primului...Ambuteiaje şi nervi întinşi pe varianta...
Pasarela de peste calea ferată care leagă Alba Iulia de Partoş a fost închisă ieri pentru reparaţii. Evident, traficul care merge din Alba Iulia spre Sebeş a fost dirijat spre Centura Ocolitoare a oraşului. Spre Centura de Ocolire se poate ajunge folosind străzile Mărăşeşti şi Bucureşti,...Câţiva zeci de pensionari şi-au recăpătat...
Tribunalul Alba a dat în ultimele săptămâni câştig de cauză mai multor zeci de pensionari din grupele I şi II de muncă ce şi-au cerut drepturile restante, neplătite de Guvernul Boc pentru perioada 2008-2010.
Acţiunea din instanţă a fost iniţiată la începutul anului de mai multe mii...Judeţul Alba a stat bine la operaţiunile...
Dintr-un comunicat recent al Direcţiei Regionale de Statistică Alba reiese că valoarea exporturilor realizate de judeţul Alba în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2011 a fost de 191.949 mii euro, iar a importurilor de 94.731 mii euro, soldul operaţiunilor de comerţ exterior fiind pozitiv, în...Mă revoltă modul în care se risipesc banii...
Deputatul PNL de Alba Călin Potor s-a arătat revoltat de deciziile luate de autorităţile statului în vederea premierii unor salariaţi din instituţii neprofitabile. Potor a amintit că de Ziua Energeticianului, sărbătorită pe 20 iulie, salariaţii din sistemul energetic au luat prime consistente...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani
- LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee
- Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare
- Final pentru actualul parlament judeţean
- A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor
Meteo
-
Înnorat
17°C
-
Sâ

17/11
-
Du

18/11
-
Lu

18/10
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
