Archive for August, 2011

Direcţia de Cultură Alba, vinovată că...

Direcţia de Cultură Alba, vinovată că... Este un punct de vedere pe care îl respectăm, o opinie a societăţii civile, un punct de vedere pe care nu îl împărtăşim neapărat, dar care ridică mari semne de întrebare privind ceea ce se întâmplă în Cetatea Alba Iulia privind lucrările de reabilitare, de restaurare. Avocatul Radu...

CS Universitatea, pregătită de noul sezon

CS Universitatea, pregătită de noul sezon Echipa de baschet feminin CS Universitatea se pregăteşte intens de noul sezon. După transferurile efectuate, baschetbalistele au început pregătirea fizică, iar în ceea ce priveşte staff-ul administrativ, noul director Petre Eleş speră să aducă în prim plan şi în Alba Iulia acest sport. Noul...

RMGC este dispusă să stea la masa discuţiilor

RMGC este dispusă să stea la masa discuţiilor Luni, după vizita preşedintelui Traian Băsescu la Roşia Montană, unde i-a fost prezentat proiectul şi a avut discuţii cu conducerea RMGC şi cu localnicii din Roşia, preşedintele RMGC Dragoş Tănase a precizat că vizita preşedintelui Băsescu nu a fost neapărat un pas înainte în demarearea...

Peste 20 de copii asistaţi social, în vizită...

Peste 20 de copii asistaţi social, în vizită... Săptămâna trecută, peste 20 de copii aflaţi în grija asistenţilor maternali din Sebeş dar şi 7 copii de la Centrul Social „Vasile cel Mare” din Alba Iulia au vizitat două obiective economice din Sebeş. Acţiunea a fost organizată de către „Asociaţia Asistenţilor Maternali Profesionişti:"Un...

„Dacă sunt bărbaţi, cei de la guvernare...

„Dacă sunt bărbaţi, cei de la guvernare... Partidul Naţional Liberal se declară categoric împotriva intenţiei guvernului de a amâna alegerile locale din iunie 2012, apreciază deputatul PNL de Alba, Călin Potor. „PNL şi Uniunea Social Liberală (USL) au decis să respingă această încercare jalnică a puterii de a comasa scrutinul...

Prefectul Ştefan Bardan inspectează drumul...

Prefectul Ştefan Bardan inspectează drumul... Astăzi, prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan va efectua o vizită pe DN67C (TransAlpina) până la limita cu judeţul Vâlcea, pentru a verifica stadiul şi calitatea lucrărilor. Cu această ocazie, prefectul, împreună cu conducerea firmei Romstrade, firma care s-a ocupat de reabilitatea acestui...

Trofeul Kogaion, ediţia a XXI-a

Trofeul Kogaion, ediţia a XXI-a Asociaţia de Turism Montan „Kogaion” Orăştie, în colaborare cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Hunedoara, Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru toţi” Hunedoara şi Asociaţia Montană „SpeoZarand” Brad, vă invită să participaţi la cea de a XXI -a ediţie a concursului de turism...

Tabăra de restaurare se amână pentru 5-12...

Tabăra de restaurare se amână pentru 5-12... Deşi trebuia să înceapă în 28 septembrie, tabăra de restaurare din Spaţiile RYMA se amână pentru perioada 5-12 septembrie din motive tehnice. Să notăm că în zilele 25-28 august, Asociaţia RYMA a luat parte la secţiunea ONG-urilor din cadrul Festivalului Peninsula de la Tg. Mureş. Tabăra...

A nimerit maşina cui nu trebuia

A nimerit maşina cui nu trebuia Jandarmul aflat în serviciul de protecţie instituţională la Judecătoria Blaj a observat, în parcarea din faţa obiectivului, o persoană care se comporta într-un mod ce părea suspect. Subofiţerul a decis să o supravegheze şi în scurt timp bănuielile iniţiale aveau să se confirme: persoana...
Video
Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Recomandări
e-politic
Articole recente

Campanie de prevenire a violenţei în şcoli

Jandarmeria Alba a iniţiat campania “Adolescenţă în siguranţă”, cu scopul de a preveni faptele... 

Autorităţile locale se pregătesc de eventuale inundaţii

În cursul acestei săptămâni, Instituţia Prefectului Alba a transmis către toate primăriile din... 

UE ne lasă fără 3,5 miliarde de euro

În această săptămână, Comisia Europeană a întrerupt plăţile aferente Programului operaţional... 

Pesedistul Nicolae Florea, candidatul USL pentru primăria Mihalţ

PSD Alba vrea să cucerească din nou Primăria Mihalţ. În 2008, PSD Alba s-a impus prin cel mai tânăr... 

La Curtea de Apel Alba Iulia, indicele de operativitate este mare, ţinând cont de încărcătura pe personal

Miercuri, la sediul Curţii de Apel Alba Iulia a avut loc şedinţa de bilanţ a instituţiei pentru... 

Comentarii recente
Prin proteste inutile sigur nu se salveaza nimic si asta s-a dovedit in ultimii 12 ani de cand tot activeaza ecologistii. In afara d
@Traznitul, este posibil sa fie politicienii de la noi, dar eu mizez mai atare pe cei vecini care inca spera sa ajunga pamanatul la
Cred ca in spatele acestei campanii "ecologice" se afla politicieni care vor respingerea proiectuui dupa care sa exploateze doar ei.
Nu am inteles si nici nu vad de ce unii se dau mari salvatori ai Rosiei Montane dar nu au facut nimic pentru aceasta ! Oameni buni,
Normal sa se poate salva doar prin munca cinstita si solidaritate. Daca se incepe exploatarea atunci se reface si taota zona din pun
Tag-uri