Rareş Buglea: “Urmează o perioadă dificilă în viaţa politică”
-Domnule Rareş Buglea, cum aţi intrat în politică şi de ce aţi ales PNL?
-Este o poveste destul de veche pentrut un politician atât de tânăr. Se întâmpla undeva pe la sfârşitul liceului, când după o guvernare semieşuată a CDR, Iliescu şi PDSR îşi anunţau revenirea triumfală. Atunci ţin minte că le spuneam unor colegi că nu mai este suficient să facem bârfă politică şi trebuie să intrăm în” ring”. Nu îmi amintesc să mă fi urmat cineva, dar eu am facut pasul spre PNL.
În ce priveşte alegerea făcută, vă spun că am crescut într-o familie în care se făceau comentarii anticomuniste înainte de 90 iar după revoluţie chiar dacă zona politicii de dreapta era marcată de figura proeminentă a lui Corneliu Coposu, eram atras de discursul decent şi constructiv a lui Radu Cîmpeanu, sau rarele şi fascinantele apariţii ale lui Sorin Botez. Atât cât permitea atunci ca şi acum, cenzurata TVR.
-De curând aţi fost ales preşedinte al TNL Alba. Care sunt planurile organizaţiei pentru următoarea perioadă?
-Da, ocup de câteva săptămâni funcţia de Preşedinte al TNL Alba. Fără falsă modestie recunosc că nu mi-am prea dorit acestă funcţie, chiar acum când conform statutului ies datorită vârstei din organizaţia de tineret, dar am acceptat candidatura având în vedere perioada dificilă care urmează în plan politic.
Obiectivele sunt clare dar foarte dificile: organizarea şi structurarea cât mai bună a filialelor TNL din tot judeţul, pentru o implicare cât mai eficentă în campaniile electorale care urmează în 2012 în care vrem un USL învingător şi cu ajutorul TNL!
-Ce provocări specifice are un partid de opoziţie într-un oraş condus de PDL?
-Nu vreau să par patetic, dar mă simt ca înainte de 89, când părinţii mei făceau cu voce scăzută comentarii anti PCR. Obiectivele sunt aceleaşi, recâştigarea libertăţii şi a democraţiei aici la Alba Iulia! Nici acum concetăţenii mei nu prea au curajul să critice deschis PDL şi pe liderii acestuia, cu toate că liderii locali ai PDL sunt la fel de vinovaţi ca şi colegii lor din guvern, de traiul greu pe care îl duc locuitorii din Alba Iulia şi din Alba. Nu cred că mai e nevoie să explicăm că domnul primar Hava este vicepreşedinte la nivel naţional al PDL şi în aces birou politic naţional a votat alături de Elena Udrea şi de Emil Boc, scăderea salariilor cu 25% şi s-a resimţit asta la nivelul tuturor salariaţilor. A votat diminuarea punctului de pensie, închiderea de spitale în judeţul Alba, tăierea alocaţiilor la copii şi toate celelalte nenorociri care le-am resimţit cu toţii în acestă perioadă. Pai cu astfel de politicieni aici în Alba, care vădit fac mult rău concetăţenilor judeţului, ce alte obiective pot să am decât să contribui cât mai eficent la îndepărtatrea acestora şi îndreptarea cât mai urgentă a lucrurilor.
-Ce reproşuri aveţi pentru administraţia locală PDL?
-La Alba Iulia administraţia publică condusă de domnul primar şi-a pierdut de mult acest statut. Administraţie publică înseamnă într-o “traducere” simplă administrarea bunurilor în interes public, adică al tuturor. Acest “tuturor” este înţeles, de către domnul primar şi de către d-l preşedinte al CJ, doar pentru câţiva din fruntea câtorva firme care s-au pricopsit în conturi cu câteva miloane de euro fiecare în timp ce ceilaţi locuitori ai municipiului şi ai judeţului au devenit printre cei mai săraci români din ţară, asta conform mai multor topuri şi statistici făcute de instituţii avizate. Ce alt reproş mai serios vrei decât că cei puşi să administreze bunurile unei comunităţi, au împărţit aceste bunuri între ei?
-Având în vedere că la anul vor fi alegerile locale, o să aibă şi TNL Alba candidaţi pe listele USL pentru CL şi CJ?
-Protocolul USL este unul simplu şi clar care prevede, printre altele, că proporţia pe listele USL între cele două formaţiuni componente PSD/PNL/PC se va face în urma unor sondaje de opinie reciproc recunoscute, aşadar în proporţia revenită PNL sunt sigur că vor apărea pe locuri eligibile şi tineri şi asta bineînţeles în temeiul activităţii şi competenţelor pe care le au. În general scena politică românească trebuie primenită şi cred că acest lucru a fost mereu înţeles şi asumat în PNL.
-Cum apreciaţi relaţia cu seniorii PNL? Sunt tinerii suficient de promovaţi în cadrul partidului?
-În PNL există o tradiţie şi o cultură a organizaţiilor de tineret. Pregătirea viitorului partidului a fost mereu o preocupare în cadrul PNL şi asta aşa a fost încă de la începuturi, de la Brătianu încoace. Am un argument istoric puternic în acest sens: PNL a luat fiinţă în 1875 iar TNL în 1876, deci este o structură gândită chiar de întemeietorii acestui vechi partid. Se îndoieşte cineva de preocuparea spre educarea tinerilor fie ea şi în spiritul doctrinei liberale, în partidul care l-a susţinut până la capăt pe ilustrul său membru, Spiru Haret?
La fel acum, ca şi atunci, seniorii liberali sunt sigur că îşi dau seama că strădania lor politică nu poate fi valorificată pe deplin decât în măsura în care acest partid are un viitor.
-Ce credeţi că a făcut în plus TNL Alba faţă de celelalte organizaţii de tineret ale partidelor politice?
-Simplu: TNL există şi funcţionează! Aţi auzit dvs. ca ziarist de alte organizaţii politice de tineret în jud. Alba? Nu cred.
PSD Alba a avut o organizaţie de tineret pe vremea când era păstorită de Ovidiu Jidvean, dar după ce acesta a fost ales în fruntea PSD Alba Iulia nu am mai auzit de tineretul social democrat. La PNŢ există o echipă de tineri entuziaşti cu care am şi colaborat bine pe câteva proiecte, dar care nu pot face mai mult decât poate face organizaţia mare a cărui prezenţă pe zona de dreapta, care le aparţine legitim, o aşteptăm şi noi mai pregnantă.
Iar la PDL nu a existat şi nu va exista niciodată o organizaţie de tineret pentru că ei nu au această cultură şi criteriile de intrare în acel partid sunt cu totul altele decât convingerea pentru o doctrină.
Încearcă şi ei acum o formă de organizare mascată sub forma unei fundaţii pentru suport comunitar cu derularea unor proiecte pentru tineret, racolarea unor tineri care în final nu fac alteva decât campanie murdară marca PDL. Oare ştiu părinţii acelor copii înscrişi în diverse “proiecte” că de fapt copiii lor devin agenţi electorali ai celor care le-au tăiat alocaţiile şi salariile? Când ajung într-o astfel de situaţie, să trebuiască să mă ascund sub diverse forme de organizare şi să nu mai pot folosi la vedere numele partidului meu, ma las de politică!
-Vă mulţumesc pentru interivu şi vă doresc mult succes în activitatea dvs.
A consemnat Octavian Popescu











