Cugirenii nu au topit Metalul

Se anunţa un derby de zile mari pe stadionul Metalul din Aiud, unde 300 de persoane au venit să vadă finalista de anul trecut a Ligii a IV-a (CSO Cugir) în meciul împotriva echipei locale Metalul. Meciul a debutat cu 3 faze periculoase la poarta lui Gânscă, dar portarul şi fundaşii Metalului au respins trasoarele lui Itu, Şuteu şi Dan Adrian. Ponoran trece în contul Metalului prima semi-ocazie printr-un şut care trece pe lângă poarta lui Cimporescu, portarul CSO-ului fiind învins câteva minute mai târziu după ce Haidiner a respins mingea direct în capul mijlocaşului din Aiud, Muntean: 1-0 din minutul 26 şi ca prin minune toate mingile de rezervă au dispărut, copiii de mingi s-au transformat în galerie, iar mingile respinse de aiudeni ameninţau păsările din înaltul cerului. Băieşu putea aduce egalarea după 2 ocazii uriaşe, dar mingile trimise de acesta nu au nimerit ţinta: aşadar 1-0 la pauză.
Elevii lui Cătălin Paşcanu au intrat şi mai determinaţi în a 2-a repriză şi au început asediul încă din primele minute, Itu şi Şuteu având ocazia să egaleze prin 2 lovituri de la 20 de metri, însă de fiecare dată mingea a trecut peste poartă. Timpul trecea, aiudenii „căutau aur” pe gazonul uscat de vremea toridă de afară (altfel nu ne explicăm numeroasele momente petrecute de aceştia întinşi pe gazon şi strigătele jucătorului antrenor Andone „Stai jos, nu auzi? Stai jos”). A fost nevoie ca observatorul partidei să coboare din tribună pentru ca gazdele să aducă şi mingile de rezerve, să îi pună în „post” pe copiii de mingi, iar partida să se desfăşoare în condiţii cât de cât normale.
„Autobaza” lui Andone a fost spartă de şutul noului intrat Mihu Valentin şi după 79 de minute tabela arăta 1-1.
Minutul 83 a adus eliminarea lui Szekely (Metalul) pentru cumul de cartonaşe galbene. Aiudenii ratează o ocazie uriaşă, singura din a doua repriză (în minutul 84), iar cugirenii au luat cu asalt poarta lui Gânscă, fără rezultat însă pe tabelă. Iovănescu şi Băieşu au ratat 2 ocazii care vor rămâne mult timp în amintirea oaspeţilor.
Scor final: 1-1, şi meciul se termină cu bucuria de nedescris a gazdelor şi cu oaspeţii prăbuşiţi pe terenul de joc privind în gol, încercând parcă să înţeleagă şi să se obişnuiască cu gândul că nu totdeauna cei mai buni câştigă.
Metalul: 23.Gânscă, 6.Moga, 16.Szekely, 4.Todea, 8.Haţegan, 2.Şes, 18.Bucur, 13. Andone (71’ Ferencz), 3. Muntean C (78’ Lenghel), 15.Ponoran (65’Popa O), 7. Muntean C
CSO : 1.Cimporescu 7.Haidiner (77’ Pintilei), 16. Şuvaina, 3.Băieşu, 2.Goronea L, 15.Grozav, 8.Itu, 10.Dan Adrian (59’ Mihu), 13.Şuteu, 11.Iovănescu, 17. Goronea G. (85’Isac). Octavian Popescu

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Înnorat 18°C Înnorat
Ploaie
17/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Lu Şanse de Ploaie
18/10
Recomandări
e-politic
Articole recente

Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri