CE nu are în plan interzicerea utilizării cianurilor în minerit

CE nu are în prezent în plan o legislaţie pentru interzicerea utilizării cianurilor în minerit, considerând că o astfel de măsură nu se justifică prin raţiuni legate de protecţia mediului sau de sănătate, deşi europarlamentarii au cerut în 2010 o legislaţie în acest sens până la sfârşitul acestui an.
Poziţia CE pe această temă a fost transmisă, la solicitarea MEDIAFAX, de serviciul de presă al DG Envi (Directoratul General Mediu) din cadrul Executivului european.
Parlamentul European a organizat o dezbatere în plen în luna mai 2010, eurodeputaţii adoptând la acel moment o rezoluţie prin care cereau Comisiei europene ca, până la sfârşitul anului 2011, să adopte legislaţia necesară interzicerii mineritului cu cianuri din considerente legate de riscurile de mediu şi pentru sănătate. La acel moment, majoritatea europarlamentarilor s-au pronunţat pornind de la posibilele implicaţii ale proiectului Roşia Montană dar şi cu referire la accidentul de la Baia Mare. Comisia a decis însă, potrivit răspunsului transmis, să nu se supună solicitării eurodeputaţilor.
“În ceea ce priveşte introducerea unei interdicţii generale privind interzicerea mineritului cu tehnologii pe bază de cianuri, Comisia consideră că aceasta nu este justificată de raţiuni legate de protecţia mediului sau de sănătate. Legislaţia existentă, cu precădere în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor din industria extractivă (Directiva 2006/21/CE ) include cereri precise şi stricte care ar trebui să poată asigura nivelul de siguranţă adecvat al facilităţilor din industria extractivă”, se arată în răspunsul CE , transmis MEDIAFAX.
În argumentarea deciziei sale, Comisia notează că valorile limită pentru stocarea cianurii, prevăzute de Directiva 2006/21/CE, sunt printre cele mai scăzute, aceste dispoziţii fiind introduse după accidentul de la Baia Mare “astfel încât condiţiile producerii accidentului precum şi consecinţele acestuia să nu se mai repete”. În aceste condiţii, Executivul european reaminteşte că este esenţială garantarea aplicării depline a Directivei de către toate statele membre şi că în acest context va continua să ia toate măsurile necesare.
“Din ceea ce cunoaştem, nu există pe piaţă alternative adecvate utilizării cianurii la extracţia de aur. În majoritatea depozitelor europene (depozite subterane – n.r.), aurul este amestecat cu alte metale, ceea ce înseamnă că este necesară aplicarea unei metode de separare. Interdicţia generală a utilizării cianurii în minerit ar implica închiderea minelor existente şi care operează în baza unor standarde stringente definite prin Directiva 21 din 2006, lucru care ar afecta numărul de locuri de muncă fără a aduce o valoare adăugată suplimentară în ceea ce priveşte protejarea mediului sau a sănătăţii. O interdicţie totală a utilizării cianurilor în minerit ar implica, aşadar, stoparea extracţiilor la nivel european şi, pe cale de consecinţă, o creştere a importurilor de aur făcute deseori din ţări cu standarde sociale şi de mediu mai scăzute”, consideră CE.
Executivul european arată explicit că “o interdicţie deplină a utilizării cianurilor, în prezent, ar implica închiderea minelor existente mai ales în Suedia şi Finlanda, şi care operează de mulţi ani în condiţii de siguranţă”.
Comisia mai precizează în poziţia remisă MEDIAFAX că va urmări în continuare îndeaproape noutăţile tehnologice din acest domeniu pentru a se asigura că “cele mai bune tehnici disponibile” vor fi aplicate practic aşa cum prevede de altfel şi Directiva europeană. De asemenea, Comisia mai spune că, dacă vor apărea în acest sector tehnici alternative în următorii ani, dezbaterea pe această temă poate fi redeschisă.
Pe de altă parte, Executivul european atrage atenţia că şi-a stabilit ca prioritate sporirea reciclării deşeurilor şi mai ales a acelora electrice sau electronice care conţin diferite tipuri de metale preţioase, inclusiv aur. De altfel, la nivelul CE este în lucru elaborarea unui ghid comun pentru inspecţia facilităţilor miniere, măsură pe care Executivul european o consideră necesară în baza Strategiei 2020.
Poziţia Comisiei nu este în întregime o noutate. În vara anului trecut, Asociaţia Europeană a Industriilor Miniere, Minereurilor Metalice şi Mineralelor Industriale (EUROMINES) saluta, printr-un comunicat public, faptul că, potrivit CE, interzicerea totală a cianurii în activităţile miniere nu este justificată din punctul de vedere al mediului şi al sănătăţii.
Preluare: Mediafax
Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

One Response to “CE nu are în plan interzicerea utilizării cianurilor în minerit”

  • Paul:

    Probabil pe viitor vor mai scadea putin concentratia,dar pana in momentul in care nu se gaseste o alta substanta pentru exploatare cu siguranta nu o sa fie itnerzisa cianura. Noi suntem probabil singura tara din uniune care se sperie de bombe cand aude cuvantul asta

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Înnorat 18°C Înnorat
Ploaie
17/11
Du Şanse de Ploaie
18/11
Lu Şanse de Ploaie
18/10
Recomandări
e-politic
Articole recente

Călin Potor: Vom crea 3.000 de locuri de muncă în următorii patru ani

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

LPS Alba Iulia, locul 3 la ONSS de baschet feminin pe licee

Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia a reuşit să obţină o nouă performanţă notabilă. Este... 

Un manager general, Vasile Crişan globetrotter, cu acoliţii săi, căpuşează industria de apărare

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Marius-Vasile Crişan, este actualmente prim-vicepreşedintele... 

Final pentru actualul parlament judeţean

Joi, 24 mai 2012, ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba în mandatul 2008-2012. Toate cele 17... 

A fost sfinţită troiţa pentru martiri de la Râpa Robilor

Eveniment plin de semnificaţii şi de emoţie la Aiud, la Râpa Robilor, unde a fost sfinţită troiţa... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri