Dorin Nistor a dat şefia Gărzii Financiare pe cea a OIR POSDRU
Începand cu data de 29 septembrie, Dorin Nistor, care a condus în ultimii 6 ani Garda Financiară Alba, va părăsi conducerea acestei instituţii. Acesta îşi va prelua funcţia, câştigată din a doua încercare, de director al Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU). La primul examen, susţinut în luna iulie, Nistor nu a reuşit să treacă de proba scrisă.
Nistor îl va înlocui în această funcţie pe liberalul Dan Simedru, care a deţinut funcţia de director la OIR POSDRU din anul 2009. Dan Coriolan Simedru a fost prefect de Alba şi fost deputat între anii 1997-2004. Acesta va rămâne în cadrul instituţiei pe funcţia de şef de serviciu.
În ceea ce priveşte preluarea fotoliului rămas vacant la Garda Financiară, se vehiculează deja numele fostului director adjunct Tito Fiţ, care şi-a pierdut funcţia în urma restructurărilor ce au avut loc recent în această instituţie. (S.P.)












