Informatia de Alba

PNŢCD Alba anunţă cu durere încetarea din viaţă a lui Ion Diaconescu, ultimul Patriarh al ţărăniştilor, care a marcat în mod decisiv viaţa politică a ţării noastre.
El se alătură unui veritabil Panteon ţărănist ce reuneşte sus, în ceruri acum, nişte personalităţi fără de care democraţia în România nu poate fi concepută: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu şi Ion Raţiu.
Aşa cum în perioada interbelică Iuliu Maniu şi Ion Mihalache şi-au impresionat contemporanii prin intransigenţa lor morală, după 1989, Ion Diaconescu a deschis alături de Corneliu Coposu perspectiva asupra unui alt mod de a face politică prin discreţie, eleganţă, umor bine temperat şi credinţa în viitorul ţării.
Această credinţă a fost legată de misiunea unică investită şi încredinţată PNŢCD, partidul care se confunda cu viaţa sa.
Pentru PNŢCD, Ion Diaconescu a făcut 17 ani de temniţă, presăraţi prin toate colţurile ţării.
Cele mai sinistre experienţe, cum au fost cele de la Aiud, minele de plumb din Maramureş (unde a şi contactat boala care l-a urmărit toată viaţa), Râmnicu-Sărat, domiciliul obligatoriu din comuna Rubla, au fost depăşite, sublimate şi transfigurate de către Preşedintele Onoarei noastre, printr-un omenesc plin de umor şi candoare, în fond cel mai potrivit remediu pentru o perioadă marcată de mineriade, ură şi resentimente.
Fostul absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti reface PNŢ-ul alături de Corneliu Coposu după Revoluţie, marcând cele mai faste momente ale sale din postura de Preşedinte al PNŢCD, Preşedinte al CDR şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor.
În toate aceste ipostaze, Ion Diaconescu ne-a lăsat moştenirea sa cea mai importantă, cea a unui om politic descins parcă din alte vremi, liber de frustrări, ce inducea prin simpla sa prezenţă linişte, pace şi calm… în fond, câteva elemente de negăsit acum în spaţiul public.
Nu cu mult timp înainte de a trece la cele veşnice, i-a spus preşedintelui Victor Ciorbea cât de mult şi-ar dori să vadă partidul său de suflet revenit în politica activă: „Ce pot să mai fac Dragul Meu?.. Mai am o bucăţică de suflet şi sunt gata să v-o dau, numai să aduceţi partidul unde trebuie!”.
Continua în felul său testamentul politic lăsat lui, în directă decendenţă, de către Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu.
Într-un moment atât de greu pentru noi, aş vrea să mi-l închipui pe Ion Diaconescu fericit. Şi-a împlinit destinul jalonând reîntoarcerea ţării spre mai bine.
Dumnezeu să îl odihnească!
Condoleanţe familiei îndurerate, tuturor ţăraniştilor şi românilor pe care Ion Diaconescu i-a reprezentat cu onoare, demnitate şi discreţie.
Organizaţia Judeţeană Alba a PNŢCD

Biografia unui mare român: Ion Diaconescu
Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, la Boţeşti, judeţul Argeş, România. De profesie inginer, a absolvent Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Electromecanică. Ion Diaconescu a intrat în Partidului Naţional Ţărănesc în anul 1936 până la desfiinţarea partidului în 1947. Alături de Corneliu Coposu şi alţi foşti ţărănişti, a reînfiinţat în 26 decembrie 1989 Partidul Naţional Ţărănesc, căruia i s-a adăugat cuvintele Creştin Democrat.
După 1989, PNŢCD-ul a avut 4 lideri majori care au demonstrat că politica şi morala pot sta împreună: Corneliu Coposu, Ion Raţiu şi Constantin Ticu Diumitrescu, Ion Diaconescu.
A fost ales deputat în Parlament în trei legislaturi consecutive (1990-1992, 1992-1996 şi 1996-2000). Când PNŢCD-ul a ajuns la guvernare, în legislatura 1996-2000, Ion Diaconescu a îndeplinit funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, o obligaţie pe care a îndeplinit-o cu mult echilibru şi decenţă (spre deosebire de actuala preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care a dus în deriziune funcţia respectivă).
În perioada regimului comunist, Ion Diaconescu a fost închis alături de mii de membri ai PNŢ-ului: aşadar Ion Diaconescu a fost deţinut politic vreme de 17 ani (1947-1964).
După 1990 PNŢCD-ul a avut mult de suferit din cauza Puterii neocomuniste: mineriada din iunie 1990, dirijată de regimul Frontului Salvării Naţionale (condus de Iliescu-Roman-Băsescu), a avut ca scop intimidarea liderilor Opoziţiei democratice: sediile PNŢCD şi PNL au fost devastate, iar liderii au fost ameninţaţi cu moartea.
Cu toate astea, Ion Diaconescu nu a fost resentimentar, nu i-a urât nici pe torţionari, nici pe liderii FSN-ului, nu a dorit răzbunare. În ultimii ani, Ion Diaconescu a îndeplinit funcţia simbolică de preşedinte de onoare al PNŢCD-ului.
Ion Diaconescu s-a stins în seara zilei de 11 octombrie 2011.

Stiri diverse: