Marius Pistol: ”Îmi doresc să-l bat pentru că sunt mai mare”
Unirea Alba Iulia va întâlni sâmbătă, pe stadionul Cetate, Mureşul Deva, prilej cu care familia Pistol ar putea avea parte de un duel cu adevărat special. Este vorba de un meci între fraţii Paul şi Victor Pistol, cel de-al doilea fotbalist la Mureşul Deva.
Victor Pistol este incert, ceea ce pune sub semnul întrebării titularizarea acestuia în jocul de sâmbătă. ”Fratele meu a avut o fractură de piramidă nazală şi nu e sigur dacă va evolua, speră să-şi revină”, a declarat fundaşul Unirii, Marius Pistol, fratele fotbalistului devean.
Marius Pistol: ”Şi în copilărie îl mai băteam pentru că sunt mai mare”
Pentru Pistol meciurile contra fratelui mereu au fost speciale, iar acum acesta speră să-l învingă. Ba mai mult, apărătorul Unirii a recunoscut că şi în copilărie îl mai bătea pe Victor deoarece era mai mic. ”Ştiţi cum e între fraţi, te mai baţi când eşti mic, iar eu şi atunci îl mai băteam pentru că eram mai mare. Pe teren va fi altceva, vom fi adversari, va fi frumos pentru că e un sentiment aparte, dar trebuie să câştigăm pentru a urca pe locul trei. Noi trebuie să ne continuăm evoluţiile bune şi să învingem în jocul de sâmbătă”, a mai spus Marius Pistol.
Chiar dacă Mureşul Deva s-a strâns cu puţin timp înainte de debutul campionatului, fotbaliştii din Deva au reuşit să producă unele rezultate surpriză, iar acest lucru nu este întâmplător în opinia lui Marius Pistol. ”Deva e o echipă bună, cu un antrenor foarte bun. Ei nu au nimic de pierdut în deplasare”, a mai spus Pistol.
Cătălin Crăciun












