Salariile şi pensiile vor fi îngheţate la nivelul din 2011
Vicepreşedintele PNL Alba, Simion Creţu a comentat decizia actualei guvernări prin care pensiile şi salariile vor fi îngheţate anul viitor la nivelul din acest an.
„Conştienţi că se află într-un an electoral, guvernanţii nu-şi mai permit să mai bage mâna în buzunarele românilor şi atunci se mulţumesc să le îngheţe salariile şi pensiile. De aceea deputaţii puterii au adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2011 care cuprinde amendamente ale Comisiei de buget, potrivit cărora anul viitor pensiile şi salariile vor fi îngheţate.
Votul celor 146 de deputaţi ai puterii îi condamnă pe cetăţeni la încă un an de sărăcie şi demonstrează clar, dacă mai era nevoie, că actuala guvernare duce o politică împotriva cetăţeanului român, bazată pe minciună şi demagogie ieftină. Nu mai departe de începutul acestei săptămâni, coaliţia de guvernare arunca o fumigenă în mass-media, anunţând că s-a decis creşterea salariilor şi indexarea pensiilor în a doua jumătate a anului 2012. Decizia coaliţiei de guvernare reprezintă un fel de anestezic pe care puterea ni-l serveşte nouă, românilor, din două în două luni”, a precizat Simion Creţu.
De asemenea, Simion Creţu a precizat că guvernul şi-a încălcat toate promisiunile privind indexarea pensiilor şi recuperarea tăierilor salariale. Vicepreşedintele PNL Alba a spus şi faptul că USL susţine asumarea clară, prin proiectul de buget, a revenirii salariilor la nivelul de dinainte de tăieri şi a indexării pensiilor, nu de la mijlocul lui 2012, ci de la începutul anului viitor.
„Dacă nu se angajează prin buget aceste măsuri, ele nu vor putea fi onorate. Prin amânarea lor până în semestrul II al anului 2012, PDL încearcă să păcălească din nou populaţia. Chiar ministrul de Finanţe a declarat că pensiile şi salariile nu pot fi indexate din a doua parte a anului 2012, prin rectificare, pentru că Legea responsabilităţii fiscale interzice astfel de măriri cu şase luni înainte de alegeri. Pentru prima jumătate a anului 2012, FMI a cerut prudenţă, iar în a doua parte a lui 2012, majorările nu pot fi efectuate din cauza Legii responsabilităţii fiscale. Deja sindicalişti din învăţământ au protestat spontan în faţa Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de decizia îngheţării salariilor. Reacţia ministrului de resort, la vederea protestatarilor, a fost una pe măsura comportamentului cu care ne-au obişnuit colegii săi de guvernare: ignorarea totală a celor care-şi cereau drepturile.
Guvernul actual refuză în continuare orice dialog cu opoziţia şi cu partenerii sociali. USL a discutat cu reprezentanţii organismelor internaţionale pentru a prezenta punctele noastre de vedere. Aşa s-au discutat şi aspecte referitoare la problema celor nouă miliarde de lei pe care guvernul trebuie să-i restituie cetăţenilor care şi-au câştigat drepturile în instanţă şi am subliniat faptul că reducerea CAS, care vine în primul rând în sprijinul mediului privat, poate fi inclusă în bugetul pe 2012, sigur, cu condiţia să se renunţe la investiţii politice pentru clientela politică”, a declarat Simion Creţu.
Sorin Poparadu












