AIUD: S-au soluţionat cererile pentru subvenţiile la încălzire
Până în 20 noiembrie, 2.022 aiudeni au depus cerere pentru acordarea subvenţiei la încălzire pentru sezonul rece 2011-2012. Serviciul Public de Asistenţă Socială a soluţionat toate solicitările primite, a elaborat dispoziţiile de acordare/respingere, precum şi situaţia centralizatoare şi raportarea statistică, documente ce au fost transmise Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Alba la începutul lunii decembrie.
1.427 de persoane au solicitat subvenţie la încălzirea cu gaze naturale, 13 solicitări fiind respinse din cauza nerespectării condiţiilor impuse de lege. În ceea ce priveşte ajutorul pentru încălzirea cu lemne, acesta a fost solicitat de 595 de persoane, dintre care doar 3 nu au primit subvenţie, din cauza faptului că nu s-au încadrat în aceleaşi condiţii prevăzute de normele legale în vigoare.
Celor 2006 de aiudeni cărora solicitările privind acordarea subvenţiei la încălzire le-au fost admise, li se adaugă 152 de persoane care beneficiază de venitul minim garantat, ce au primit integral ajutorul de încălzire pentru perioada noiembrie 2011-martie 2012, în sumă totală de 290 lei.
De precizat faptul că familiile sau persoanele singure al căror venit lunar nu depăşeşte 615 lei şi care nu deţin în proprietate bunurile prevăzute de lege ce conduc la excluderea de la plata subvenţiei pot să îşi depună în continuare cererile pentru acordarea ajutorului la încălzire, însoţite de celelalte documente necesare, la Serviciul Public de Asistenţă Socială din Aiud, pe strada Tribun Tudoran, nr. 5.
Sorin Poparadu












