Medici veterinari sancţionaţi de inspectorii DSVSA Alba
În cursul anului 2011, inspectorii de specialitate din cadrul serviciului DSVSA Alba au efectuat 1.200 controale în unităţile care fac obiectul controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor (abatoare, unităţi de procesare, unităţi de depozitare, unităţi de vânzare cu amănuntrul, unităţi vânzare directă, unităţi alimentaţie publică, ferme de animale, târguri de animale, farmacii veterinare etc).
În acea perioadă au fost efectuate 69 de controale de fond la CSV concesionate, acestea vizând, în principal, corectitudinea întocmirii deconturilor justificative la acţiunile subvenţionate de stat, gestionarea, păstrarea şi utilizarea produselor de uz veterinar, identificarea şi înregistrarea animalelor precum şi modul de aplicare a legislaţiei privind pesta porcină clasică.
Totodată, anul trecut s-au efectuat 130 de acţiuni complexe de sondaje, în toate circumscripţiile sanitare veterinare concesionate din judeţ, făcându-se verificări în 10% din gospodăriile populaţiei din localităţile aparţinătoare circumscripţiilor respective, alese în aşa fel încât să reprezinte o arie cât mai largă.
Pentru deficienţele constatate inspectorii DSVSA Alba au aplicat în 2011, 379 sancţiuni contravenţionale în valoare de 237.610 lei şi 12 avertismente.
Au fost emise 9 ordonanţe de suspendare a activităţii (3 măcelării, un depozit alimentar, un laborator de cofetărie, un abator, o unitate de procesare carne, o tonetă covrigi, o farmacie veterinară) şi 3 ordonanţe de interzicere a activităţii (o carmangerie, un abator şi o unitate de procesare lapte).
Pentru diferite abateri în realizarea sarcinilor de serviciu a fost propus pentru sancţionare un medic veterinar în cadrul colegiului de conducere al DSVSA Alba.
De asemenea, 3 medici veterinari au fost propuşi pentru sancţionare în cadrul comisiei de disciplină a DSVSA Alba, totodată fiind înaintată propunerea de sancţionare pentru 3 medici veterinari în cadrul comisiei de deontologie a Colegiului Medicilor Veterinari Alba.
Au fost sancţionati contravenţional 3 medici veterinari concesionari, un asistent veterinari din cadrul CSV concesionate şi au fost aplicate 2 avertismente la 2 medici veterinari.
„Pentru a preveni cazurile de toxiinfecţie alimentară s-au efectuat inspecţii în unităţile de producţie, alimentaţie publică pe raza judeţului şi în unităţile de comercializare cu amănuntul. În acestea din urma s-a verificat în mod special respectarea normelor sanitare veterinare în ceea ce priveşte condiţiile de depozitare a produselor alimentare cu regim termic şi asigurarea şi neîntreruperea lanţului frigorific.
Consilierii de specialitate din cadrul serviciului au monitorizat activitatea tuturor târgurilor de animale de pe raza judeţului şi a tuturor manifestărilor organizate de autorităţile publice locale”, a declarat dr. Ioan Tătucu de la DSVSA Alba. Crinela Toader












