Investiţii de 5,8 milioane din excedentul bugetului local pe 2011
În ultima şedinţă de consiliu local, aleşii locali au aprobat utilizarea sumelor din excedentul bugetului local pe 2011, ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare pentru obiectivele de investiţii pe 2012.
Potrivit directorului executiv Silvia Moldovan, la finele exerciţiului bugetar pe anul 2011 a rămas un excedent de 5.857.505,98 de lei rezultat din fonduri externe nerambursabile (1.799.513,49 de lei) şi buget local (4.057.992,49 de lei).
Conform raportului de specialitate pe lista de investiţii se află obiective precum: Sistem informatic pentru implementarea modelului de management al relaţiei cu cetăţenii (CRM) în administraţia publică locală prin servicii electronice moderne (pentru care sunt alocaţi 59.480 de lei); Schimb de destinaţie CT 20 în grădiniţă cu program normal nr.10 (84.920 de lei); Valorificarea resurselor turistice naturale în zona Mamut – Parcul Dendrologic “Dr. Ioan Vlad” – Valea Popii (141.170 de lei); Reabilitare Centru Istoric – zona interioară (886.130 de lei); Reconstrucţie latura de Vest (27.740 de lei); Restaurare şi refuncţionalizare Palatul Principilor – proiectare (250.000 de lei); Lucrări de reabilitare la Căminul cultural din Pîclişa (80.000 de lei); Modernizare DN7 str. Zlatnei – Calea Moţilor (22.280 de lei); Modernizare DN1 – E81, str. Al. I. Cuza, inclusiv pod Ampoi şi pasaj calea ferată (882.330 de lei); Semnale intrări în oraş (400.000 de lei); Locuinţe sociale (450.000 de lei); Viabilizare teren locuinţe destinate închirierii ANL str. Detunata (155.000 de lei); Reabilitare şi extindere reţele iluminat zone dezvoltare (330.800 de lei); PUG, PUZ, regulamente şi alte studii de urbenism (220.000 de lei); Cadastru imobiliar şi refacere poligonbometrică (403.400 de lei); Extindere reţea canalizare strada Gării (350.000 de lei); Reabilitare str. Mureşului şi Măceşului – Bărăbanţ şi str. Biruinţei, Busuiocului, Castanilor, Dumbrăviţei – Oarda (464.390 de lei); Extindere şi modernizare străzi Oraşul de Jos (470.000 de lei); Alte obiective (168.770 de lei); Măsuri integrate de ocupare în cartiere (168.620 de lei); Proiect “Eu repar maşina ta” – Colegiul “Alexandru Domşa” (150 de lei).
Sorin Poparadu












