Vreme rece şi în zilele următoare
Vremea a continuat să fie tot mai rece, cu temperaturi în scădere faţă de ultimele zile, înregistrându-se o temperatură minimă de – 19,3 grade Celsius la Sebeş.
În perioada următoare vremea va fi geroasă, cu cerul variabil şi intensificări locale ale vântului.
În total, în perioada 28 ianuarie – 08 februarie, patrulele MAI împreună cu personalul Serviciului Judeţean de Ambulanţă au depistat la nivelul judeţului Alba 81 de cazuri sociale sau de persoane cu hipotermie cărora li s-a asigurat asistenţă medicală specializată sau un adăpost temporar pe toată perioada geroasă.
Reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de întreţinere a drumurilor naţionale şi judeţene au intervenit cu forţe şi mijloace pentru mentenanţa arterelor de circulaţie. În acest moment se circulă în condiţii de iarnă şi nu sunt drumuri blocate. (C.T.)












