Pesedistul Nicolae Florea, candidatul USL pentru primăria Mihalţ
PSD Alba vrea să cucerească din nou Primăria Mihalţ. În 2008, PSD Alba s-a impus prin cel mai tânăr primar din ţară la vremea aceea: Flavius Breaz. Dar Breaz a sărit în barca Puterii, anunţându-şi candidatura pe listele PDL-ului.
Nicolae Florea a fost prezentat public de către Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba: Nicolae Florea are 62 de ani, este un gospodar respectat în Mihalţ, având o mică afacere.
„S-au început multe obiective, dar nu se finalizează nimic. La căminul cultural Obreja s-au dat 200 milioane de lei pentru reparaţii, dar au fost reparate doar scocurile şi streşina. Noi am calculat că aceste reparaţii puteau fi făcute cu 45 de milioane. Apoi la biserica din Obreja, s-au alocat 1.640.000 lei pentru pavare în curte. S-au pus doar 600 mp de dale, deşi banii ajungeau pentru 1.600 mp”, a declarat Nicolae Florea. Pentru aceste probleme a fost sesizată Curtea de Conturi, care a primit mai multe hârtii oficiale.
Florea a mai reclamat faptul că primarul este la servici doar o zi, două pe săptămână; în rest se plimbă cu maşina, la Cluj, sau în altă parte: „În noiembrie sau decembrie, primarul a cheltuit 600 litri de combustibil”.
Alţi bani, 700 milioane lei, au fost daţi pentru „amenajarea unui drum în Crăciunelul de Jos, de la bariera de cale ferată până la casa pădurarului”, a explicat Florea.
Iulian Brok












