Cercetaşii din Alba pleacă spre „Olimpiada în bocanci”

9 august 2012 17:262 comments

Între 11 şi 19 august, cercetaşii din Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia, filială a Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României (ONCR), vor participa la tabăra de vară „Olimpiadă în bocanci”. Acesta este un eveniment tradiţional pentru cercetaşii albaiulieni, şi are loc în fiecare an, în luna august.
În acest an, peste 100 de cercetaşi din Alba, cu vârste cuprinse între 6 şi 30 de ani, vor lua parte la Campul Centrului Local, care va avea loc la Gârda Seacă, respectiv în Munţii Apuseni – zona Padiş.
Pentru că la cercetaşi toate activităţile vin cu o poveste, cadrul simbolic (tema taberei) din acest an este inspirat de Jocurile Olimpice. Toate activităţile au primit denumiri sugestive şi totul se va desfăşura sub forma unei competiţii.
Programul se va întinde pe parcursul celor 8 zile petrecute în natură. Acesta va include două zile de construcţii, timp în care va fi ridicat campul, se vor construi adăposturi de soare sau în caz de ploaie, duşuri sau locuri pentru spălat vase, dar şi un catarg unde se va ridica în fiecare dimineaţă steagul (ONCR). Şi aceste activităţi au primit denumiri speciale, precum 500m noduri, săpături viteză sau construcţia artistică, activităţile fiind transformate în probe, prin care cercetaşii, organizaţi în patrule (echipe) pot câştiga puncte.
Programul va mai cuprinde şi 1, 2 sau 3 zile de hike, care în acest an a primit denumirea de triatlon, şi are 3 probe principale: hiking – urcatul pe munte, caving – explorarea peşterilor şi surviving – supravieţuire. Fiecare din aceste probe vor fi organizate în funcţie de specificul şi nevoile prezente în fiecare ramură de vârstă, mai exact, pentru lupişori (7-11 ani), temerari (11-14 ani) şi exploratori (15-18 ani).
Totodată, va mai fi o zi de olimpiadă, în cadrul căreia va avea loc competiţia propiu-zisă, unde cercetaşii se vor întrece în probe precum ski pe iarbă, aruncarea bocancului, trasee cu obstacole sau căţărarea viteză. Pentru cei mici, s-au pregătit şi câteva ateliere, unde îşi vor descoperi talentele muzicale, de pictură sau vor învăţa despre acordarea primului ajutor în caz de nevoie. O zi va fi adresată unui joc comun, de mare întindere, la care vor participa toţi cei prezenţi în camp, iar ziua de sâmbătă va fi ziua porţilor deschise, în care cercetaşii aşteaptă vizita părinţilor şi a prietenilor, aceasta fiind urmată de seara farfuriilor deschise, în cadrul căreia patrulele de cercetaşi îşi vor etala abilităţile într-ale gătitului.
Anul acesta este al doilea consecutiv în care unitatea de lupişori (copiii cu vârste între 7 şi 11 ani) este prezentă în Campul Centrului Local, aceasta fiind cea mai proaspătă unitate formată, numărul lupişorilor crescând de la o lună la alta. Aceştia, deşi vor participa doar 5 zile, vor avea un program special, cu o singura zi de hike şi o fiestă, în seara precedentă plecării.
Ultima seară de camp este, tradiţional, concretizată prin fiesta, în cadrul căreia vor participa toţi cercetaşii prezenţi în camp şi vor cânta cântece de munte în faţa unui foc mare de tabără.
Campul Centrului Local din această vară face parte din proiectul “Vara în Apuseni” şi este un proiect finanţat de ANST, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba.
Cercetaşii albaiulieni doresc să mulţumească, pe această cale, sponsorilor şi partenerilor: Lin&Ema, Supremia, Elit, Prefera, Direcţia Silvică Alba, Primăria Gârda, Ocolul Silvic Gârda de Sus, SC Instalatorul SA, Orange.

l Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com