Autostrada Orăştie – Sibiu. Trei tronsoane în lungime de 63 de kilometri, inaugurate de premierul Ponta

19 decembrie 2013 09:326 comments

autostrada

Şoferii care circulă pe DN1 pe traseul Orăştie – Sibiu vor avea începând de joi, 19 octombrie, cale liberă pe cei 63 de kilometri ai autostrăzii. Premierul Victor Ponta inaugurează trei tronsoane ale acestei autostrăzi, două în Alba şi unul în Sibiu. Tot joi se va deschide circulaţia pe un lot al autostrăzii Lugoj – Deva.

Pe lângă premierul Victor Ponta, le evenimente va fi prezent şi ministrul delegat Dan Şova. Turul inaugural va începe în jurul orei 10.00 în comuna Racoviţa din judeţul Sibiu, unde premierul Ponta va porni o nouă hidrocentrală pe Olt, de putere mare şi care va spori cu zece procente capacitatea de producţie a energiei electrice de către Hidroelectrica. Ceremonialul va fi reluat în municipiul Sibiu la inaugurarea lotului IV al A1 dintre Sibiu şi Sălişte şi apoi, în jurul orelor 14.00, şi la Sebeş, unde Ponta şi Şova vor face prima tură pe tronsoanele II şi III ale Autostrăzii Orăştie – Sibiu. În Alba, inaugurarea se va desfăşura în zona Vinţişoara, unde se conectează primele două tronsoane ale autostrăzii Orăştie – Sibiu.

Tot joi, în jurul amiezii, pe loturile de autostradă ce vor fi inaugurate este anunţat un inedit protest organizat la iniţiativa comunităţii online forum.peundemerg.ro, în legătură cu lipsa sectoarelor de autostradă din România şi de decizia guvernului de a investi în realizarea autostrăzii Sibiu – Braşov, în defavoarea tronsonului Sibiu – Piteşti. Sunt aşteptaţi sute de şoferi din mai multe judeţe.

Sărbătoare populară la Sebeş

De astăzi autovehiculele vor putea circula neîntrerupt pe circa 90 de kilometri de autostradă, între Deva şi Cunţa (la ieşirea din Sebeş, înspre Sibiu). Ca să marcheze momentul, Primăria Sebeş va organiza vineri o petrecere populară, la care sunt invitaţi toţi locuitorii municipiului. Manifestările dedicate sfârşitului reputaţiei de cea mai aglomerată localitate din România, vor începe începe la orele 17.00 printr-un marş motorizat, vor continua cu un concert susţinut de mai multe trupe locale şi se vor închia cu focuri de artificii. Tronsonul Orăştie – Vinţişoara (lotul 1) are 24 de kilometri, iar lucrările au fost executate de compania austriacă Strabag. Valoarea investiţiei este de 551 milioane de lei, fără TVA. Au fost construite 28 de poduri şi pasaje şi 37 de podeţe. Pentru realizarea acestui lot au fost excavaţi 9 milioane de metri cubi de pământ şi au fost turnaţi 330.000 de tone de asfalt. Tronsonul face joncţiunea cu autostrada Deva – Orăştie, în lungime de 32,5 de kilometri.

Trosonul Vinţişoara – Cunţa (lotul 2) a fost executat de asocierea Straco Grup SRL – Studio Corona SRL Civil Engineering, are o lungime de 19 km şi a costat 377 milioane de lei. La Cunţa a fost construit un sens giratoriu, care să asigure ieşirea pe DN1, în condiţiile în care lotul 3 nu este finalizat. Pe traseul lotului 2 au fost construite 13 poduri, trei pasaje pe autostradă, un viaduct, un tunel peste calea ferată, un spaţiu de servicii şi nodul rutier de la Lancrăm. Tronsonul 3, în lungime de aproximativ 21 de kilometri, între Cunţa (Alba) şi Sălişte (Sibiu) va fi finalizat în octombrie 2014. Întârzierea este determinate de alunecările de teren ce au avut loc pe porţiuni întinse ale autostrăzii, lucru care a determinat şi creşterea costurilor cu 20 la sută. Iniţial, lotul 3 a fost adjudecat la licitaţie la valoarea de 605 milioane de lei fără TVA. Lucrările sunt realizate de compania italiană Impreglio.

Lotul 4 din autostrada Orăştie – Sibiu are o lungime de 16,2 kilometri şi se întinde de la Sălişte, la capătul centurii ocolitoare a municipiului Sibiu, valoarea contractului fiind de 484 milioane lei fără TVA. Tronsonul, realizat de asocierea firmelor Astaldi SpA – Euro Construct Trading 98 SRL – Astalrom SA, cuprinde două noduri rutiere, două viaducte de 925 metri, două poduri de 42 metri, patru pasaje peste autostradă de 26 metri, două pasaje peste calea ferată de 40 de metri şi primul tunel de autostradă din ţară, lung de 340 de metri. De asemenea, oficialii CNADNR au anunţat că tot joi va fi inaugurat şi primul lot al tronsonului Lugoj-Deva în lungime de 27,4 kilometri. Lucrările la autostrada Sibiu – Orăştie au debutat în octombrie 2011, în prezenţa premierului de atunci, Emil Boc şi a fostului ministru Anca Boagiu.

sursa: adevarul.ro

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com