„HOŢII SUNT CREATIVI, FII PREVENTIV!”

18 October 2017 18:550 comments

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă activităţile în cadrul Campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe intitulată „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”
În perioada august – decembrie 2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul poliţiştilor din structurile de investigaţii criminale şi ordine publică din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi a secţiilor de poliţie rurală, desfășoară activităţi informativ – preventive, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, în cadrul campaniei „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”
Campania a debutat în luna august şi a fost iniţiată, la nivel naţional, de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări S.A.
Până în prezent, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba împreună cu poliţişti din Alba Iulia, Sebeş, Ocna Mureş şi Cugir au  desfăşurat acţiuni punctuale de informare a cetățenilor, în locuri publice şi a elevilor din unităţi de învăţământ, cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe şi mijloacele moderne de protecţie şi supraveghere a acestora.
Pentru susținerea activităților, în cadrul campaniei, au fost distribuite broşuri şi afişe cu recomandări preventive, realizare cu sprijinul Groupama Asigurări S.A.
Acţiunile informativ – preventive ce vizează siguranţa locuinţelor vor continua, poliţiştii urmând a adresa sfaturi utile cetăţenilor, din urban şi rural, pentru ca aceştia să nu devină victime ale infracţiunilor de furt.
Pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuinţe, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:
Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă;
Dacă lipsiţi de acasă, nu lăsaţi ferestrele deschise;
Evitaţi să vorbiţi despre plecarea, pe o perioadă mai îndelungată, de la domiciliu, atât în faţa necunoscuţilor cât şi pe reţelele sociale;
Dacă nu petreceți noaptea acasă, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio pornit;
Montaţi sisteme moderne de securitate, conectate la dispeceratul unei firme de pază autorizată;
 Montaţi, la uşa locuinţei, încuietori performante;
Dacă locuiţi la casă, montaţi sisteme de iluminare cu senzori de mişcare;
Nu oferiți informaţii despre bunurile dumneavoastră ori despre vecini, persoanelor străine care pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu prezintă actul de identitate şi legitimaţia de serviciu;

Leave a Reply


Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com